Uniunea Europeană a trimis un comunicat în care recomandă verificări stricte de securitate pentru Huawei, dar nu interzice echipamentele 5G, așa cum au cerut americanii, spune RFI. Mișcarea vine după ce Marea Britanie a luat ieri o măsură similară.

ID 113309446 © Flavijus | Dreamstime.com

Veștile sunt bune pentru compania chineză, aflată sub presiune de când au intrat pe lista neagră a lui Donald Trump. Deși președintele american și liderul chinez au semnat un prim pas al acordului comercial care a detensiona situația, acesta nu a făcut nicio referire la Huawei. Din contră, autoritățile americane au început zilele trecute un nou demers de a înăspri orice colaborare cu Huawei. Americanii au făcut presiuni masive și asupra britanicilor, dar și asupra aliaților din NATO să interzică echipamentele 5G Huawei. Lipsa unor dovezi clare i-a făcut însă pe liderii europeni să evite deciziile dure la adresa companiei chineze.

Aul trecut, Huawei a declarat că aduce afaceri de 6,6 miliarde de euro pe an în Europa și plătește taxe anuale de 5,4 miliarde de euro, iar statele de pe bătrânul continent chiar nu-și permit acum să întrerupă relațiile comerciale. Plus că sunt multe proiecte economice între statele UE și China, iar după cum știm o interdicție a Huawei ar aduce măsuri de retaliere din partea autorităților de la Beijing.

Cert este că nici oficialii de la Bruxelles nu au interzis echipamentele 5G Huawei. Dar există și o parte negativă, atât autoritățile de la Londra, cât și cele de la Bruxelles au spus că există mari probleme de securitate IT cu echipamentele Huawei și că, deși anumite vulnerabilități au fost semnalate din 2018, ele nu au fost rezolvate anul trecut.

Uniunea Europeană a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să folosească sau nu echipamente 5G Huawei. Raportul sugerează să se evide dependența de un singur furnizor mare, să fie luate măsuri de precauție pentru securitate IT, lucruri generale, nu menționează nicăieri explicit Huawei.

UK a mers un pic mai departe și a interzis implementarea de echipamente Huawei în “core”-ul rețelei, permițând doar vânzarea de echipamente care sunt esențiale, respectiv antenele și celelate echipamente necesare 5G.