Directorul IT al LG prevede că viața va fi îmbunătățită prin noua generație de inovații din domeniul inteligenței artificiale, concentrate pe consumator.

Președintele și directorul IT al LG Electronics, I.P. Park, a descris viziunea despre viitor a companiei în cadrul discursului său inaugural de la CES 2019, intitulat ”AI for an Even Better Life” (AI pentru o viață și mai bună). În cadrul CES, cel mai important târg de electronice de larg consum din lume, șeful LG a detaliat cum cei trei piloni de bază ai inteligenței artificiale – Evoluție, Conectare și Deschidere – pot oferi un ecosistem AI robust, cu soluții diverse pentru lumea reală.

Un susținător de vârf al tehnologiei AI concentrate pe consumator, LG continuă să adopte un rol de lider, pledând pentru rolul benefic al inteligenței artificiale în viețile consumatorilor. Discursul a inclus tehnologiile AI ale LG implementate în scenarii ale vieții de zi cu zi, pentru a oferi audienței de peste 3.000 de reprezentanți ai industriei de profil, influenceri și jurnaliști o înțelegere mai profundă a felului în care compania lucrează la transformarea zilei de mâine. Robotul LG CLOi GuideBot a împărțit scena cu șeful LG în timpul discursului, devenind astfel primul robot din lume care a ajutat la susținerea unui discurs inaugural la CES.

De la lansarea sa, în 2017, brand-ul de tehnologie AI al companiei, LG ThinQ, și-a extins rapid portofoliul pentru a include aparate de aer condiționat, mașini de spălat, televizoare, smartphone-uri și aspiratoare robotizate. Dr. Park a prezentat cele mai recente inovații LG în domeniul acestor aparate ce folosesc puterea inteligenței artificiale: cel mai avansat microcip AI din lume pentru electrocasnice, o mașină de spălat cu învățare consolidată și mașinării „auto-vindecătoare”, ce pot detecta și repara automat problemele de funcționare fără a întrerupe operațiunile aflate în desfășurare.

Park a subliniat importanța inteligenței care evoluează pentru electronicele de larg consum. Pentru ca dispozitivele AI să depășească stadiul simplei recunoașteri vocale și execuției automate a îndatoririlor, acestea trebuie să poată înțelege scopul și intenția din spatele fiecărei comenzi. Pentru o asemenea înțelegere contextuală, inteligența artificială trebuie să evolueze, acumulând interacțiuni cu utilizatorul.

LG își extinde cunoașterea fără egal a consumatorilor de la nivelul căminului la cel al drumului, oferind noi experiențe inovatoare pentru mașină. În cazul unei revoluții a condusului autonom, LG și-a propus să schimbe și să extindă însăși definiția vehiculului, de la modalitate de transport la spațiu mobil. Soluția LG cu AI pentru habitaclu va ajuta utilizatorii să-și optimizeze folosirea timpului economisit la condus, transformându-le vehiculele într-o sală de conferințe, de cinema sau chiar un magazin pentru cumpărături personalizate.

El a mai prezentat apoi ambiția LG de a dezvolta potențialul tehnologiei AI pe o scară mult mai largă, conectând unități până acum individuale în cadrul unor sisteme inteligente. Platforma LG de Livrare a Serviciilor Robotizate – Robot Service Delivery Platform (RSDP) – va coordona sistematic ceea ce multipli roboți văd, aud și învață, transformând astfel modul în care ne administrăm munca și mediul înconjurător. Rețeaua inteligentă bazată pe AI ne va permite să îmbunătățim radical eficiența ecosistemului nostru energetic, de la producție și depozitare la consum. Semnalizarea inteligentă va transforma elementele fizice ale spațiului, precum zidurile, panourile de afișare sau chiar podelele în părți active și inteligente ale mediului nostru înconjurător.