Inteligența artificială este prezentă în tot mai multe modele și face deja parte din viață noastră de zi cu zi, ușurându-ne misiunea în multe momente. Cercetătorii au încercat să atingă tot timpul limitele și să obțină tot ce pot mai bun, iar inteligența artificială este folosită în prezent în domenii variate.
Iată câteva dintre ele:
- în SUA a fost folosită la culesul roșiilor – un startup din Massachusetts a creat un robot autonom pe nume Virgo 1, a cărui misiune a fost să vadă când s-au copt roșiile și să le culeagă fără să le afecteze integritatea. El este dotat cu senzori și camere ce-i permit să se deplaseze printre culturi, inclusiv cu faruri pentru a face aceste lucru și noaptea. Acesta are și un spațiu de depozitare în care pune roșiile după ce le culege. Cei de la compania Root AI, care au creat robotul, au demonstrat eficiența acestuia și faptul că poate face diferența între roșiile coapte și cele care nu sunt pregătite de recoltat. Are un algoritm special creat încât să-și dea seama cât la sută sunt coapte roșiile. De asemenea, cei de la Root AI au anunțat că vor adapta robotul în așa fel încât să poată aduna și ardei, căpșuni ori multe altele. În plus, robotul are și o autonomie foarte bună și poate culege timp de 24 de ore dintr-o singură încărcare. Tot mai multe companii investesc în dezvoltarea unor roboți de acest gen și se așteaptă ca această piață în domeniul agriculturii să ajungă la 75 de miliarde de dolari până în 2025. În condițiile în care este foarte dificil să găsești forță de muncă pentru această activitate, apariția unui astfel de robot reprezintă cu siguranță un câștig.
- elvețienii au inventat un robot care aplică erbicide – Tot în domeniul agriculturii, elvețienii au reușit să creeze un robot foarte apreciat, denumit Ecorobotix. Acesta reușește să aplice erbicide în mod inteligent și precis, în așa fel încât să mărească profitul fermierilor. De asemenea, el este capabil să aplice și fungicide, insecticide și fertilizatori. Testele efectuate au arătat că acest robot a avut rezultate foarte bune pe diverse culturi, inclusiv pe cele de ceapă și fasole. De asemenea, fermierii au posibilitatea să își optimizeze operațiunile cu ajutorul unor date și statistici încărcate de robot direct în Cloud. Robotul elvețienilor este foarte versatil și precis, iar compania care l-a creat susține că poate aplica 13 tipuri de erbicide, fungicide și insecticide.
- automatizările proceselor de lucru din companii reușite de unicornul românesc UiPath – UiPath este prima companie plecată din România listată la Bursa din New York, o performanță remarcabilă reușită pe data de 21 aprilie 2021. Compania a reușit să înregistreze un progres semnificativ în special datorită faptului că a reușit să automatizeze procesele de lucru din companii cu ajutorul inteligenței artificiale. Soft-urile create de UiPath sunt folosite în diverse domenii, de la CIA la Marina Americană până la companii precum McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Spre deosebire de alte companii din acest domeniu, UiPath a reușit să creeze aplicații care le permit angajaților fără experiență în programare să personalizeze capacitățile de inteligență artificială. Astfel, totul devine mai versatil și mai ușor de folosit, motiv pentru care UiPath a avut un succes impresionant, fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari în momentul listării la bursă. UiPath este, în același timp, primul “unicorn” din istoria României.
- alte domenii în care a fost folosită inteligența artificială – În Estonia, una dintre cele mai digitalizate țări din Europa, a fost creat inclusiv un “judecător robot”, care ar urma să fie folosit în spețele nu foarte dificile. Astfel, el se poate folosi de inteligența artificială pentru a analiza documentele legale și va lua o decizie. Desigur, deciziile sale vor fi analizate și revizuite și de un judecător-om. Dar inteligența artificială și-a făcut apariția și în jocul de poker. Mai exact, cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon au creat, la cererea Facebook, un bot pe nume Pluribus care a învățat să joace poker. Nu știa doar reguli poker, ci și strategii mult mai avansate, astfel că s-a descurcat cu brio în momentul în care a întâlnit șase jucători profesioniști, cu toții cu premii de peste 1 milion de dolari. Rezultatele sale au fost remarcabile, însă proiectul a fost abandonat de teamă că acest bot ar putea fi folosit de oameni care ar putea încerca să trișeze. Într-o altă utilizare a inteligenței artificiale, compania non-profit condusă de Elon Musk, OpenAi, a creat un robot care știe să genereze texte. Lui i se dau anumite cuvinte și reușește să scrie texte ample și coerente, aceasta fiind considerată o altă mare realizare din domeniul inteligenței artificiale.