Am văzut extrem de multe plângeri pe tema asta, de la prieteni apropiați la cititori și pînă la oameni complet necunoscuți. Da, este o mare problemă cu coletele și cu livrarea produselor. Dar în caz că ai probleme, cui te adresezi?

© Endostock | Dreamstime.com – Storehouse

Întâmplător am fost în depozitele unor magazine online mari, precum eMAG sau Fashion Days și de asemenea am fost la sediul Fan Courier, pot să vă spun că spațiile sunt imense, sunt zeci de mii de colete și cele mai mici se pot pierde extrem de ușor. Mai e și faza cu celebrul curier care trece că “nu era nimeni la domiciliu” fără să fi fost vreodată acolo. Că se grăbea.

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) îi sfătuiește pe utilizatori ca, în cazul întârzierilor la livrarea unor bunuri comandate online, să se adreseze întâi comercianților, care au obligația de a se asigura că produsele ajung, în termenul agreat, la clienții lor.

Achiziționarea online a unor bunuri reprezintă un contract încheiat prin mijloace de comunicație la distanță între comercianți și persoana care comandă. De regulă, prin acest contract, comercianții se angajează față de clienții lor să furnizeze produsele comandate într-un anumit termen.

Dacă livrarea coletelor nu se încadrează în termenul precizat de site-ul de pe care au comandat produsele, utilizatorii se pot adresa comercianților online, care pot verifica stadiul expedierilor și îi pot solicita curierului livrarea coletelor.

Dacă coletul întârzie prea mult, puteți face reclamație

În cazul în care comerciantul nu a soluționat amiabil reclamația ta referitoare la întârzierea comenzii, te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care poate verifica în ce măsură comerciantul a respectat legislația referitoare la executarea contractelor și aplica sancțiuni corespunzătoare.

În situația în care conținutul coletului este deteriorat și comerciantul refuză soluționarea amiabilă a sesizării tale, te poți adresa instanței de judecată competente. Chiar în situația în care deteriorarea coletului a survenit pe parcursul livrării coletului, doar instanța de judecată poate aprecia în ce măsură poate fi angajată răspunderea furnizorului de servicii poștale și îl poate obliga pe acesta la plata despăgubirilor aferente prejudiciului suferit în urma deteriorării.

Din păcate, astea sunt variantele oficiale recomandate de autorități. Rezolvat cu comerciantul, plângere la ANPC sau mers în instanță, altă șansă nu există. Eu personal cred că ANPC a fost mult prea blândă cu multe companii care și-au înșelat clienții. De-asta multe magazine nu au deloc teama de a fi reclamați și pot trata aiurea clienții. Alt sfat: ați avut astfel de experiențe? Împărtășiți-le tuturor online, să știe lumea să se ferească de acel magazin.