Microsoft a lansat Desktop App Converter, o soluție pentru dezvoltatorii de aplicații Win32 sau .Net, care pot fi transformate mai ușor în aplicații universale pentru Windows Store. Ei spun că există peste 16 milioane de aplicații care nu au fost actualizate.

universal-windows-apps

Aplicațiile universale merg și pe laptop/desktop, dar și pe tablete și smartphone-urile cu Windows 10 sau chiar pe Xbox One. Ele se ajustează automat la dimensiunile ecranului terminalului. Microsoft vrea să aducă toate aplicațiile mai vechi la nivelul de aplicații universale și să fie disponibile în Store, o metodă mai sigură și mai simplă pentru utilizatorul final.

Pentru dezvoltator e bine, fiind un alt canal de distribuție, fără pericolul ca aplicația să fie infectată cu viruși de exemplu.

Anul trecut la Build acest sistem a fost prezentat drept Project Centennial. Tot atunci erau anunțate și uneltele pentru convertirea aplicațiilor Android și iOS. Deocamdată din câte știu s-a renunțat la proiectul cu Android. Dar continuă cel pentru convertirea aplicațiilor iOS.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!