Astăzi zboară în spațiu și fondatodul Amazon, Jeff Bezos, dupămasă pe la 16:00. E interesant de văzut pentru că au o abordare diferită decât Richard Branson și vor urca mai sus. Vor să depășească 100 de kilometri. Oricum, o experiență de neratat.
- film de acțiune legat de conspirațiile Big Pharma;
- neliniște pe Burse în privința efectelor valului patru;
- afacerea perfectă: inspectorul școlar oferea și consultanță pentru conducerea școlii;
- șoferii români sunt cei mai buni din lume, România e o țară sigură;
- Piedone știe să facă afaceri, cu sindicalistul Rădoi de la metrou;
- din păcate vremea continuă să facă ravagii, viituri la Bușteni;
- cea mai amuzantă știre a zilei, chiar aș vrea să se confirme;
- Putin a scris o istorie alternativă în care vrea să retraseze frontierele statelor;
- întâlnire între reprezentanții UE, Georgia, Ucraina și Republica Moldova;
- chinezii au fost în spatele atacului informatic care a afectat Microsoft;
- unealtă pentru a detecta prezența spyware pe telefoanele mobile;
- judecătorii se tem să condamne extremiștii care au ocupat ilegal Capitoliul la chemarea lui Trump;
- trebuie să te ducă mintea să spui public că ai evitat regulile sanitare, bine i-au făcut;
- cercetătorii au descoperit o proteină care are legătură cu toate cancerele, să vedem cum scăpăm de ea;
- noi planuri privind Hyperloop, sper să vedem unul funcțional cât mai curând;
9 Foarte interesanta intalnirea asta, sa vedem reactia Rusiei. De retinut ca toate cele trei tari au trebuit sa renunte la parti din teritoriul lor (chiar daca nu oficial) pentru a se putea apropia de Europa, sub presiunea Rusiei. Georgia a pierdut controlul asupra Abhaziei si Osetiei de Sud, Moldova asupra Transnistrei iar Ucraina asupra Crimeii si a estului tarii. Toate aceste tari se asteapta sa obtina ceva in schimbul acestor cedari, de la U.E. si NATO.
12 Cand cetatenii detin sute de milioane de arme acasa, parca nu iti vine sa iei decizii dure en masse impotriva lor. Si nu ii mai cataloga pe toti extremisti, am vazut in presa un raport al FBI care stabilea ca doar o mica parte din cei care au luat cu asalt Capitoliul aveau legaturi cu miscari extremiste. Restul au fost dusi in eroare de propaganda trumpista.
13 Asta e Shoshoaca in varianta britanica 🙂 Si, cum se glumea deja ieri, cred ca o expulzeaza mai degraba fiindca a zis ca o sa apara goala, decat pentru ca a incalcat niste reguli… 🙂
PS. Poate ramane Bezos prin spatiu definitiv… 🙂
Toți se văd și în NATO, în ideea că ar putea fi apărați. Dar cred că dacă s-ar face acest pas înainte, NATO nu va mai interveni atât de prompt în cazul unui incident. Va fi un compromis politic și atât.
Cred ca ai ratat cea mai importanta stire a zilei: https://adevarul.ro/news/eveniment/romani-prinsi-furat-zone-germania-afectate-deinundatii-politia-federala-cere-cetatenilor-raporteze-persoanele-sivehiculele-suspecte-1_60f66bce5163ec427140ba4c/index.html
Astia ar trebui sa primeasca interdictie in Germania pe viata, dupa ce ies din puscarie.
Da, am văzut-o după ce am publicat deja știrile. Pentru asta suntem noi urâți prin toată Europa și din păcate nu pot să fiu rasist și să zic că numai unii sunt de vină. Suntem toți de vină. Mai ales autoritățile care nu fac nimic. Sper să facă ăștia la UE și o poliție europeană care să facă treabă, că văd că restul s-au relaxat.