Este aiurea că se elimină facilitățile fiscale pentru cei din IT. Dar aici sunt trei probleme de discutat: întâi, ce pretenții aveați cu PSD la guvernare? Se știa de la început că asta e politica lor. Doi, firmele de tehnologie sunt cel mai ușor de relocat. Estonia, Portugalia sau Irlanda abia așteaptă companii noi. Trei: poate așa înțeleg și cei din IT cât de greu este pentru partenerii lor din alte domenii, care nu au avut facilități fiscale până acum.


  1. Dream Scenario – o comedie cam bizară cu Nicolas Cage;
  2. băgau substanțele psihoactive direct în țigări electronice și chiar dulciuri;
  3. dezastru la Taverna Racilor, de unde comanda și subsemnatul;
  4. ce mișculații făcea băiatul ăsta, bani serioși, nu mărunțiș;
  5. au mai găsit niște clienți cu care să facă spectacol: poliția lucrează;
  6. și noi ne gândeam să ne mutăm la Brașov, că este aerul mai curat;
  7. Ucraina a eliberat cam 54% din teritoriul ocupat;
  8. americanii vor să bage și Arabia Saudită în marea lor alianță dincolo de NATO;
  9. curtea penală internațională (ICC) a fost atacată de pirații internetului;
  10. israelienii au prezentat un tanc controlat de AI;
  11. și un microscop controlat de AI, că acum e moda;
  12. șanse mici să mai vedem un viitor John Wick, dar  rămâne o posibilitate;
  13. fabrică de medicamente în spațiu, însă acum e greu de returnat la sol;