Ieri am fost până la Ikea și când ieșeam din parcare pe breteaua spre bulevardul Pallady era să dea peste mine un nene care făcea dreapta pe contrasens, ca să nu mai ocolească 50 de metri să întoarcă. S-a uitat la mine cu expresia aia: „știu eu ce fac, ce dacă e ilegal?”. Am tot zis că pun camera pe mașină dar numai de asta n-am avut timp.


  1. The Chair – profesoara Sandra Oh preia conducerea;
  2. după ce a aplicat „metoda Dragnea” la guvern, Câțu a luat măsuri dure;
  3. exemplu de români care merg pe stradă, conduc, votează;
  4. țânțari cu virusul West Nile prin București, este o plăcere să experimentezi;
  5. în curând sunt posibile noi rafturi goale prin magazine, până se rezolvă situația;
  6. am citit raportul privind scăderea populației și tind să cred că ne amăgim cu statistici care nu se vor confirma;
  7. atacul informatic la spitalul Witting a eșuat: aveau totul pe hârtie;
  8. situația de la CFR nu va fi rezolvată până nu avem un accident dramatic cu sute de morți;
  9. peste 5 ani vom vedea primele mașini electrice cu autonomie mai decentă;
  10. giganții auto chiar sunt tot mai convinși că viitorul este electric;
  11. autoritățile chineze confirmă ceea ce credem cu toții: refuzul anchetei înseamnă că asta e orgininea;
  12. cele mai bune filme SF despre lumi distopienepreluare de la Victor Kapra;
  13. apar to mai multe detalii despre ecranizarea jocului PS The last of us;