Au explicat ieri mai mulți oameni din domeniu: cu banii din pensiile speciale s-ar tripla salariile în învățământ și am depăși Polonia la apărare. Cerințele profesorilor sunt mai mult decât decente. Dar hei, nu vor ceda acei bani sub nicio formă. Garantez că până la o schimbare reală a puterii (partidele noi să ia 51% fără clasici) nu vor modifica legea aia.


  1. The Lord of the Rings: Gollum a fost lansat oficial, dar review-urile nu sunt pozitive;
  2. rotativa s-a dat peste cap și se amână;
  3. ce om cu capul pe umeri părea Rafila, dar ne-am obișnuit cu țepele;
  4. cresc salariile personalului non-didactic din școli;
  5. n-ai cum să faci așa ceva unui star de nivelul Robbie Williams, nu ai cum;
  6. ANPC continuă să amendeze băncile, deși ăia au explicat că doar aplică legea;
  7. investigațiile PET-CT pentru bolnavii de cancer vor putea fi prescrise direct de medici;
  8. unii speră că a început contraofensiva, eu n-am văzut dovezi în acest sens;
  9. însă o mică victorie navală merită să fie salutată;
  10. nu doar că a „înviat” Lukanșenko, ci s-a apucat de aberații nucleare;
  11. din păcate, există europeni care chiar se pregătesc pentru scenariul nuclear;
  12. condamnări serioase pentru organizatorii insurecției din 6 ianuarie;
  13. Neuralink a primit aprobarea autorităților pentru primul implant uman;
  14. până la urmă multivitaminele ar putea fi utile pentru sănătatea mentală;