Apare tot mai des discuția privind renunțarea la mască. Ba că de la 1 iunie, ba de la 1 august. În orice caz, eu simt nevoia să o păstrez cel puțin până se vor vaccina 70% din populație. Știu că sunt sucit, dar nu vreau să risc să ajung în spital.


  1. a apărut trailerul pentru senzorul 4 din Stranger Things. Deja trebuie să îl revăd de la capăt;
  2. primul caz Covid nu a fost în Wuhan, iar prima variantă a lui circula în octombrie 2019;
  3. începe maratorul de vaccinare în București, se deschid noi centre prin țară;
  4. străinii nu vor mai putea împușca urși în România;
  5. legea 5G nu a urmat cursul normal, nu conține reglementări importante, dar va merge mai departe așa;
  6. va începe lucrul și la ultima bucată din centura noua care fusese amânată din cauza contestațiilor;
  7. fabrica unde se produceau Carpați sau Mărășești va fi transformată;
  8. Germania ridică resticțiile pentru vaccinați sau cei care au trecut prin boală;
  9. IBM a realizat un procesor pe 2 nanometri cu un consum redus cu 75%;
  10. Lenovo lansează o tabletă Android cu Snapdragon 870 și alte dotări de top;
  11. Qualcomm are o vulnerabilitate care afectează cam 30% din telefoanele utilizate în prezent;
  12. Google a anunțat că toate conturile vor trece automat la autentificare cu doi factori;
  13. roverul de pe Marte este acoperit cu bacterii sau ciuperci, cred cercetătorii;
  14. universul nu pare să aibă un model unic, dar totuși cumva structurile seamănă;