Am stat să văd meciul și am ținut cu Anglia. Dar au jucat slăbuț, foarte rar au strălucit, iar Danemarca a făcut un joc excelent. Nu înțeleg faza cu 11 metri, din spate se vedea fault, dar la reluare a fost clar că nu a fost lovit intenționat. Sunt convins că au văzut și ăia pe VAR. Eu chiar credeam că tehnologia va elimina astfel de faze cu dedicație.
P.S. – reclame la Alipay, TikTok, HiSense, Vivo.
- mi-a scăpat ăsta – Avatar: Frontiers of Pandora. Va fi gata în 2022;
- românii sunt complet neimpresionați de varianta delta, care poate ucide persoanele nevaccinate;
- versiunea lambda a fost descoperită deja în Europa;
- se pare că PNL vrea să reia o eventuală exploatare la Roșia Montană;
- secția specială desparte coaliția: toți zic că o vor desființată, dar nu oricum;
- se pare că merg afacerile cu telefoane recondiționate, start-up-ul Fenix.eco a fost preluat;
- ce frumos e în Haiti! Nu organizează cineva excursii premium?
- Trump dă în judecată rețelele sociale și zice că i-au încălcat libertatea. Mai mult gargară;
- de fapt, dincolo de asaltul din 6 ianuarie, situația devine tot mai complicată;
- iar Trump chiar este un personaj toxic rău;
- Bill și Melinda vor continua să conducă fundația împreună;
- începe procesul anti-trust în SUA contra Google – de data asta privind Play și aplicații Android;
- versiune live online pentru Assassin’s Creed, probabil va fi un succes;
- semne de viață pe Enceladus, luna lui Saturn cu oceane sărate;
2.Nesimțenie tipic românească.4.Sunt mulți bani la mijloc și gălbejiții se pare că sunt în limbă după ei.10.Și ăsta a avut valiza nucleară atâția ani.
Să vedem întoarcerea lui Trump în 2024 :-))
2 „Oamenii de stiinta ne avertizeaza ca, daca nu crestem eforturile de vaccinare, ne vom confrunta cu o grava criza de litere grecesti in urmatorii ani.” Pesedita de aici: https://zoso.ro/mergem-delta-vine-delta/ 🙂
3 Tocmai confirma citatul meu de la 2 🙂
4 Mizerabili rau cei de la PNL
7 Nu le da idei, ca sunt destui tampiti care ar pune botul!
11 Doar nu credeai ca astia se despart „pe bune”…..
Am tinut cu Danemarca, sa speram ca nu ii ingroapa cei din „perfidul Albion” si pe macaronari cu arbitrii.
E complicată cu italienii că și ăia parcă au fost favorizați :-))) Depine pe cine pun bani șefii UEFA 😀
Ohh da deci faza aia cu 11 metrii a fost oribila…deci Anglia doar cu acel gol au avut noroc care sa fiu sincer a fost acordat pe nedrept. Daca nici cu WAR nu se poate face dreptate…
In alta ordine de idei ce naiba au cautat 2 mingi pe teren? Zici ca era un meci de cartier…
Anglia a jucat foarte prost,si nu am tinut cu ei,dar hey cum sa fie batuta Anglia tocmai pe Wembley :))))
Si al doilea gol/auto gol facut de Danemarca si acolo au avut noroc Anglia,ca altfel…eu cred ca se ajungea la loviturile de departajare,si tare as fi vrut sa ii vad eliminati. Danemarca chiar au jucat bine.
Cat despre finala…eu ma rog si imi doresc sa castige Italia. Italia a fost favorita de la inceput si va fi.
Forza Squadra Azzurra!
Hai că la autogol poate o lovea englezul și poate o nimerea pe cadrul porții. Apărătorul doar a ajutat să intre mai repede :-)))
Am tot vazut azi comentarii pe la diferite articole ca vezi doamne Anglia merita si a muncit mult si ca a jucat excelent aseara… meh nu sunt deacord,eu imi sustin ideea si dupa parerea mea Danezii au jucat mult mai bine si cele 2 goluri al Englezilor a fost pur noroc.
Nu am nimic cu Englezii,imi plac insa cred ca au devenit prea cu figuri si ca ei nu pot fi batuti mai ales ca sunt si acasa :))) nu zau,deci vreau sa le vad fata cand Italia castiga 😀
In alta ordine de idei Italia are un jucator lipsa(Spinazzola) si lipsa lui se va simtii 🙁
Am ținut cu Anglia, dar au jucat slab. Doar câteva pase geniale, maxim 2-3 faze de poartă… Dar sub așteptări.
Fairplay-ul s’a născut în Anglia însă cred că aseară a și murit acolo…
În momentul în care a fost intonat imnul Danemarcei suporterii Englezi au huiduit și fluierat,pe bune….unde mai e respectul?
Orice țara ar fi fost însă trebuie să ai respect față de imnul celuilalt admersat.
Apoi faza cu laserul acela băgat în ochii portarului…din nou lipsă de respect.
Acum vad ca UEFA vrea sa deschida procedura de disciplina la adresa Angliei,really acum doar? Jenant cum Anglia a ajuns în finală 🙂
Mai Dane, cum sa tii cu Anglia cand astia au fost carati pe brate pana in finala de UEFA?! 🙂 Mai un culoar cu adversari slabi, mai un penalty inventat..deci ramane cum am stabilit: Forza Italia!
N-am urmărit parcursul, am văzut vreo 3 meciuri până acum. Țineam cu Franța, au plecat. Apoi cu Spania. Acuma cu Anglia :-)))
Și Duminică cu cine ții? :)))
Acuma cred că țin cu Italia, că doar e echipa noastră favorită din copilărie 😉
Am incercat sa nu mai fac comentarii, insa pe zi ce trece, apar non-stop atacuri asupra persoanelor nevaccinate, ceea ce inseamna discriminare.
E decizia fiecarei persoane, sa faca ce vrea cu corpul sau, iar Constituia le ofera acest drept.
PUNCT
Toate legile care s-au dat, au valabilitate doar in cazul publicarii in Monitorul Oficial, cu termen de aplicare 30 zile.
Tot ce nu este publicat in Monitorul Oficial, este NUL, iar amenzile sau alte repercursiuni, poti fi atacate in instanta, fiind declarate NULE.
Sa revin la subiectul 2: referitor la: românii sunt complet neimpresionați de varianta delta, care poate ucide persoanele nevaccinate;
Sunt curios ce scrie pe raportul de autopsie!???
Pardon, cred ca nu le-a facut autopsia, avand in vedere ca au fost descoperiti cu covid!
Deci… ups, nu se va afla cauza REALA a decesului celor 2 persone! dar na in presa, toata lumea publica cu litere de-o scioapa… covid si nevaccinati!
Banul e mama lor….
Oare cei vaccinati stiu ca:
– chiar daca ai vaccin, poti la fel de usor sa iei gripa, insa la o forma mult mai agresiva? decat cel nevaccinat care s-a format anticorpii pe cale naturala!
Una e sa iti faci anticorpi pe cale naturala iar alta e sa iti fie indusi prin vaccinare!
In momentul in care iti faci anticorpii pe cale naturala, tot organismul tau este pregatit! prin vaccinare, organismul nu e pregatit, drept urmare anticorpii unor organe interne s-ar putea sa reactioneze in alt mod si sa faci complicatii severe….
Vom vedea din iarna si pana anul viitor in vara, ca foarte multe persoane vaccinate, vor face forme grave ale gripei, cu reprecursiuni mult mai grave.
Atunci vreau sa vad ce va scrie presa….!!!!
Intradevar, Romania un teritoriu, pardon, o colonie pentru:
– teste vaccinuri
– distrugerea economiei
– defrisari paduri
– vanzare terenuri
– vanzare zacaminte naturale
-…. etc,
… si nici un partid politic nu face nimic! ca romanul e prost, iar pentru o mana de galbeni, isi vinde si sufletul.
Si ne mai miram de ce suntem priviti asa de multe popoare?
In veci nu ne vom vindeca ca popor, chiar daca mai vine un NOU Tepes!
E mișto să faci propagandă Rusiei, cât te plătesc?
Persoanele nevaccinate se pun singure în situația asta, exact ca sinucigașii. Din punct de vedere religios este și un păcat mortal.
Legat de restul miniciunilor: vacccinurile sunt testate și s-au vaccinat 4 miliarde de oameni, cu câteva zeci de cazuri greu de explicat: oameni cu comorbidități care au decedat sau au avut alergii.
Da, e nasol când mori tu sau o rudă, însă dacă ai minte vezi că exista deja o cauză a decesului, nu vaccinul în sine. Raportul este de 1 la un milion, mult mai puțin decât la Covid.
Deci un om rațional poate vedea dincolo de minciunile aruncate de Putin și fanii săi.
Nu fac propaganda Rusiei, nu apartin nici unei secte si nici nu primesc bani din partea Guvernului, pentru a face PROPAGANDA PRO-VACCIN, asa cum face presa.
Cei vaccinati, nu v-ati intrebat:
1. de ce presa nu face atacuri asupra pesoanelor care fumeaza, se drogheaza, au SIDA, TBC, sau alte boli? doar asupra celor nevaccinati.
2. de ce persoanelor nevaccinate le inchideti portile teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, hotelurilor… etc. de ce nu sunt incluse si persoanele fumatoare, cu HIV, SIDA, TBC.
3. ori unde mergeti in concediu in afara granitelor Romaniei, NU ii intereseaza ca v-ati vaccinat, ii intereseaza doar testul sau anticorpii. Doar la noi in Romania ii intereseaza vaccinarea! nu va intrebati de ce?
Boala persoanelor nevaccinate, nu este transmisibila, este psihologica si o au doar persoanele vaccinate. Persoanele nevaccinate nu au nici un fel de inpediment cu persoanele vaccinate.
Nu cred, toate textele astea sunt cele repetate de Rusia și cei plătiți de ei. Dar îți răspund:
1. Pentru că persoanele nevaccinate pot muri instant și pot transmite virusul instant cuiva care poate muri. Nu peste 30 de ani, nu poate, ci sigur.
2. Tot de-aia, pericol de moarte.
3. Se poate circula oriunde cu dovada vaccinării. Nu se mai cer teste acum peste tot, cum era anul trecut.
Boala în vairanta Delta este mult mai contagioasă decât era anul trecut.