Donald Trump are foarte multe mesaje pozitive în social media, iar studiile au arătat că acei utilizatori nu sunt oameni, ci roboți cu mesaje presetate. Deși culmea campaniei americane ar fi că Trump are încă suporteri chiar și printre oameni.

dreamstime_s_17714617

Credit foto: © Peto Zvonar | Dreamstime.com – coffee & newspaper

Știri pe scurt

– Apple nu mai face o mașină, divergențele dintre angajați și management au fost mari, iar planul acum este să facă softul pentru auto-pilot. Dacă reușesc să facă ceva coerent și capabil să se descurce pe drumurile publice, vor continua proiectul;

– Julian Assange, fondatorul Wikileaks care se ascunde într-o ambasadă din Londra ca să nu fie extrădat în SUA, a rămas fără Internet și nu mai poate comunica cu membrii organizației. Stă de patru ani în ambasadă, iar britanicii vor să-l facă să iasă de-acolo ca să-l poată aresta;

– Apropo de mașini autonome, cercetătorii din domeniu sunt convinși după primele teste că șoferii agresivi vor urmări mașinile autonome și le vor șicana în trafic, pentru că ei așa se comportă și cu alți șoferi.

– O echipă de cercetători care scanează marile piramide din Egipt a anunțat pe site-ul proiectului că au descoperit două noi camere ascunse în piramida lui Khufu (Marea piramidă din Gizeh);

– Qualcomm a anunțat o serie de chip-uri noi, un device LTE despre care vă scriu separat, dar și trei procesoare noi Snapdragon: modelele 653, 626 și 427 pentru device-uri mid-range;

iPhone 7 Plus versus Google Pixel XL;

– Razer, compania de accesorii pentru jocuri video, a cumpărat THX, o companie specializată în tehnologie audio fondată de George Lucas.

– Samsung a lansat un nou procesor, modelul Exynos 7 Dual 7270, creat pentru ceasuri smart și dispozitive de buzunar, dar capabil să se conecteze la rețelele 4G / LTE.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!