În 36% dintre gospodăriile din România există cel puţin o tabletă, media fiind de 1,1 tablete/gospodărie, arată un studiu ANCOM. De asemenea, în 73% dintre gospodării există cel puţin un smartphone (media fiind de 1,5 per gospodărie), iar 55% deţin laptopuri.

smph rural

De notat doar că studiul a fost realizat de International Consulting Expertise în colaborare cu CCSAS, pe un eșantion de 1.549 persoane fizice din România, care folosesc deja servicii de acces la internet mobile.

Alte cifre interesante de notat:
– 50% dintre participanți au acces la internet mobil prin telefon, pe baza unui abonament , iar 35% prin telefon pe baza unei cartele preplătite;
– 25% au acces prin intermediul unui stick sau card USB cu abonament;
– 33% dintre abonamente/extraopțiuni, 30% dintre cartelele prelătite cu acces, respectiv 55% dintre tablete/carduri USB sunt cu trafic nelimitat sau nelimitat cu anumite restricții;

În cazul serviciilor de internet mobil, românii plătesc, în medie, 58 de lei pentru un serviciu achiziționat în mod individual, în timp ce, pentru un pachet de servicii cu internet mobil plătesc 109 lei. Cei mai mulți utilizatori plătesc între 23 și 45 de lei pentru un serviciu individual, iar, pentru un pachet de servicii, peste 90 de lei.

Internetul mobil este utilizat în principal pentru navigare, reţele de socializare şi e-mail, însă şi pentru comunicarea vocală sau mesagerie instant. 78% dintre utilizatori îl folosesc zilnic sau aproape zilnic, iar alţi 15% îl folosesc de 2-3 ori pe săptămână. 76% dintre utilizatorii de internet mobil au în gospodărie şi internet fix, conexiunea mobilă fiind utilizată, de regulă, atunci când nu funcţionează cea fixă.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!