Toată lumea aștepta o lansare Alcatel Idol 5S la Mobile World Congress 2017, dar se pare că TCL, compania chineză care produce telefoanele, a promovat anul acesta doar modelul BlackBerry Keyone. Cu toate acestea, nu-și permit să întârzie prea tare cu Idol 5S.

Alcatel a avut anul trecut mare succes cu modelul Idol 4S. De fapt, practic, brandul Alcatel pe telefoane mobile se menține prin câteva modele, Pop 4, Idol 4 și 4S și Pixi 4. Mai sunt câteva modele, dar nu mai mult de două sau trei. Câteva modele de Alcatel s-au vândut în România prin rețeaua Digi Mobil, câteva prin Orange România. Sunt convins că în 2017 vom vedea modele și mai bune, Probabil Idol 5S este primul care iese la iveală.

Conform informațiilor apărute pe site-ul pentru testele de performanță, Idol 5S are un ecran cu diagonala de 5.2 inch, Full HD, cu procesor Mediatek Helio P20, octa-core, plus 3GB de RAM, stocare de 32GB, iar platforma este deja Android 7.0 Nougat. Pare un pic dubios sau ar putea fi vorba despre un alt telefon, pentru că anul trecut Idol 4S avea ecran de 5.5 inch cu rezoluție 2K (2560×1440 pixeli) și procesor performant Snapdragon 652, care avea nuclee de performanță, nu doar pe cele economice. P20 chiar dacă are frecvențe mai mari, este bazat pe nucleele economice Cortex-A53.

Mai degrabă cred că este Idol 5, iar modelul 5S va fi mai bine dotat. Sau TCL a luat decizia de a merge pe preț mic în defavoarea tehnologiilor mai avansate. Conform GSMarena, Idol 5S urma să aibă ecran tot 2K, cu diagonala de 5.7 inch. Ceea ce ar avea sens, fiind o actualizare pentru 4S. Dar pînă nu avem un comunciat oficial nu putem să știm exact.

Alcatel Idol 5S ar trebui să fie gata de lansare până la finalul lunii martie, dar nu știm nimic exat. Revin pe tema asta imediat ce am informații.