Au apărut primele teste de performanță cu Samsung Galaxy S10, următorul telefon de top al companiei sud-coreene, care va veni cu procesorul Exynos 9820. Scorul final este peste orice telefon Android, interesant pentru că procesorul Samsung nu părea să fie la nivelul lui Kirin 980. Scorul rămâne însă sub nivelul de performanță atins de iPhone XS.

Galaxy S10 – performanța

Este clar că procesoarele avansează rapid de la an la an, trec la tehnologii noi de fabricație, sunt optimizate tehnologii. Însă diferența reală, sesizabilă în utilizarea reală este tot mai mică. Pe asta mizează și Samsung cu noul Exynos 9820. Dar hai să vedem scorurile și discutăm apoi despre tehnologii și produse concurente.

Samsung Galaxy S10 cu Exynos 9820 a scos în testul de performanță Antutu 325.076 puncte. Este cel mai cunoscut test benchmark, dar despre care se știe că a fost păcălit de multe companii, iar situația este cam așa: Huawei Mate 20 Pro a scos 315.000 de puncte, cei de la BGR dau un pic mai jos, dar eu am făcut testul meu și așa a ieșit. Iar iPhone XS Max a scos 345.000 de puncte, iPhone XS cam tot așa, poate un pic mai mic. iPHone XR a obținut în Antutu 326.663 puncte.


La ora actuală, singurul procesor care pare să bată Apple A12 Bionic este viitorul Snapdragon 8150, acesta a obținut 362.292 puncte într-un test similar, depășind astfel Kirin 980 de la Huawei. Este posibil să vedem însă în februarie fie un 980 “tunat”, fie un GPU modificat pentru a avea scoruri mai bune pe următorul P30.

E drept că restul telefoanelor cu Android sunt sub acest scor, mă rog, se pare că Asus RoG Phone a trecut de 300.000 de puncte, dar cu overclocking și nu atinge nivelul celor menționate. Cel mai mare scor al său este pe la 305.000 de puncte.

Samsung Galaxy S10+ pare din acest test să aibă display de 6.4 inch, rezoluție 2280×1080 pixeli, 6GB de RAM și nicidecum 10 sau 12, poate va fi o ediție specială cu asta, dar nu acum. Stocarea internă era de 128GB, probabil urmează trendul de a crește capacitatea pentru versiunea de bază. Acceleratorul grafic folosit în acest test este Mali-G76 nemodificat, exact ca la Mate 20 Pro. Acum, desigur, ar putea fi și un model de test, care nu e finalizat, să fie doar testat pentru a fi îmbunătățit. Mai au timp, probabil vor arăta Galaxy S10 partenerilor la CES Las Vegas în ianuarie, dar probabil lansarea oficială va fi tot în februarie la Mobile World Congress.

Diferențele de scor provin și de la tehnologii diferite. Snapdragon 8150 este realizat pe 7 nanometri, ca și Kirin 980 sau Apple A12 Bionic. Samsung a ales să lanseze Exynos 9820 pe 8 nanometri. De asemenea, procesorul are o arhitectură deosebită. Are două nuclee custom, care continuă seria produsă de inginerii Samsung (Moonshine), apoi alte două nuclee bazate pe ARM Cortex-A75, plus patru nuclee ARM Cortex-A55. Iar mi se pare o decizie foarte ciudată, pentru că Huawei a folost pentru procesorul Kirin 980 nucleele ARM Cortex-A76 și A56, cea mai nouă generație. De ce ar alege Samsung o generație mai veche, nu înțeleg. Singura explicație este că speră să facă un salt tehnologic mai mare abia la următarea generație. Doar că atunci rivalii vor trece probabil pe 5 nanometri și Samsung va fi iar depășit.

Este însă la fel de posibil ca Exynos 9820 să aibă un GPU modificat sau să vină cu frecvențe mai mari, astfel încât scorul final să fie mai bun. În afară de performanța în sine, mai merită spus că Samsung Galaxy S10 nu va avea un notch, dar nici nu are difuzor frontal, iar camera foto este plasată într-o gaură din display. Ecranul Infinity cu margini curbate va avea astfel margini mai subțiri și în partea de sus și de jos.

Inutil de spus că vine cu Android 9.0 Pie, deja este clar. Continuă să apară zvonuri că vor fi mai multe variante S10 anul viitor. Sursele vorbesc despre un S10 cu ecran plat și preț mai mic, dar și despre un S10 cu tehnologie 5G. Revin cu informații dacă mai apare ceva.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected] și telefon 0769.066.003.