Huawei a început producția procesorului de următoare generație, HiSilicon Kirin 980 realizat special pentru seria Mate 20 care urmează să fie lansată în august/septembrie. Primele teste Antutu apărute online arată scoruri record, dar încă nu există produsul final, sunt doar prototipuri testate.

huawei hisilicon kirin 980

Conform celor mai recente informații, HiSilicon Kirin 980 va fi un procesor construit pe 7 nanometri, o tehnologie mai performantă decât cea folosită de Samsung sau Qualcomm în prezent (10 nanometri). Scăzând dimensiunea procesorului crește puterea hardware și în același timp scade consumul de energie. Procesorul nu se mai încălzește atât de tare, deci nevoia de răcire scade. Astfel se pot realiza telefoane mai performante, dar mai subțiri și mai ușoare. Oricum, e posibil ca Samsung să treacă la 7 nanometri anul viitor. Și probabil și Qualcomm va face acest lucru imediat, pentru că ei colaborează la producție. Dar Huawei ar putea avea un avantaj, lansând înaintea lor modelul nou.

Oricum, scorurile presupusului Huawei Mate 20 sunt peste telefoanele iPhone. Putem suspecta că Huawei va devansa anul acesta lansarea Mate, dacă și Samsung va prezenta mai repede seria Note. Conform unor zvonuri, Note 9 ar putea fi lansat în iunie. Telefonul era în mod normal lansat în august, cel puțin anul trecut a fost prezentat în august. Noile modele iPhone vin în septembrie și vor avea și ele tehnologii actualizate. Nu știm ce va pregăti Apple pentru procesorul A12, dar în curând se vor afla detalii și despre asta. Dacă ei trec la 7 nanometri, rivalii vor să fie pregătiți, asta e clar.

Scorul HiSilicon Kirin 980 în Antutu a fost de circa 360.000 de puncte, în condițiile în care Samsung Galaxy S9 are vreo 265.000 de puncte, iar Xiaomi Mi Mix 2S se lăuda cu 273.000 de puncte. Oricum, mult peste alte modele de top care sunt deja considerate foarte performante. Totuși, sunt convins că Mate 20 nu este acum gata de lansare. Mă gândesc însă că toți marii rivali așteaptă să vadă ce se întâmplă.

Samsung vrea să vadă dacă S9 se va vinde sau chiar e nevoie de Note 9. Huawei așteaptă să vadă rezultatele P20 înainte să decidă lansarea Mate 20. Singurii care probabil merg pe direcția lor sunt cei de la Apple. Primele indicii le vom avea însă după Google I/O când vedem următorul Android și Apple WWDC, când vedem iOS și poate zvonuri despre procesoarele din toamnă.