Compania chineză a realizat un teaser foarte bun pentru Lenovo Z5, prezentat ca primul telefon cu ecran full-display, fără alte margini. Toată lumea aștepta cu sufletul la gură noul design. Dar, dezamăgire. Lenovo Z5 este o clonă de Huawei P20 Lite și concurează doar cu Zenfone 5, nu are nimic nou sau diferit. Am citit despre lansare la Bogdan.

Dacă nu mă credeți pe cuvânt, vedeți cum arată Zenfone 5 sau Huawei P20 Lite. Mai degrabă pare inspirat de modelul Huawei, având și culori similare pe spate. Ecran cu moț, la fel ca toată lumea. Mai putem enumera multe alte produse cu un design similar.

În plus, dotările Lenovo Z5 sunt mediocre, iar faptul că nu au folosit brandul Motorola ne arată că acest telefon este doar un experiment. Procesorul este Qualcomm Snapdragon 636, identic cu cel de pe Zenfone 5. Este un procesor mid-range economic, un octa-core la 1.8GHz, dar acompaniat cu 6 GB de RAM, care nu au aceeași utilitate pe care ar fi avut-o dacă era un procesor de mare putere.

Camera foto de pe spate are doi senzori puternici, de 16 megapixeli și 8 megapixeli, dar nu știm ce soft folosesc sau dacă au dezvoltat propria soluție, așa că pînă testez telefonul nu cred că pot recomanda acest model. Camera frontală este de 8 megapixeli, iar bateria integrată este de 3.300 mAh.

Modelul de 64GB costă doar 200 de dolari în China, o să vină sigur mai scump dacă îl aduc în Europa. Modelul mai scump are stocare internă de 128GB, plus culoarea albastru cu reflexii similare ca la P20 Pro pe spate, iar prețul va fi de circa 300 de dolari.

Platforma aleasă este Android 8.1, dar Lenovo nu lasă sistemul de operare curat și instalează propria interfață, ZUI 3.9. Se încarcă pe mufă USB Type-C, iar modelul păstrează mufa de căști de 3.5 mm jack.

Mesajul de teaser arăta un telefon cu ecran infinit, fără margini și fără moțuri, oricum și fără breton și fără “bărbie” în partea de jos. Am să urmăresc anunțurile să vedem dacă telefonul va fi lansat în Europa și la ce nivel de preț va ajunge la noi, vă țin la curent pe tema asta.