LG V30, unul dintre cele mai așteptate telefoane pentru cei care nu vor un flagship, va fi lansat pe 31 augut, ziua presei la IFA Berlin. Modelul continuă seria începută cu LG V10 și continuată anul trecut cu V20.

Seria V are telefoane bine dotate, cu performanțe medii, dar care aduc mereu tehnologii interesante. Anul trecut, LG V20 a fost primul telefon care aducea Android 7.0 pe piață și a fost lansat înaintea Google Pixel. Era pentru prima dată când un telefon aducea noua versiune de Android înaintea modelelor de la Google.

Este foarte plauzibil ca LG V30 să aducă noul Android 0, versiunea a opta a platformei Google. Cred că până atunci va fi gata varianta finală, iar tradiția LG se poate păstra.

LG V30 păstează ideea unui display secundar, dar acum este sub ecranul mare, iar probabil pe lângă acele short-cut-uri are și funcția de tastatură. Conform zvonurilor, acel ecran glisează și intră sub ecranul principal, rămânând doar o mică bandă atunci când este închis. Dar se poate trage rapid, iar acest lucru este o premieră. Ecranul principal ar urma să fie OLED, tehnologie pe care LG o promovează și la televizoare, deci are sens. Se spune că noul iPhone va avea ecran OLED, deci e clar că spre asta merge industria.

Tot pe zvonuri a fost anunțat și un preț, de circa 700 de dolari. Nu avem deocamdată detalii privind dotările hardware, probabil vor fi dezvăluite și ele, dar mai târziu. Conform The Verge, ar putea avea Snapdragon 835 și ecran de 5.7 inch. Ei notează că singurul telefon care era relativ similar este Blackberry Priv, doar că la ei făcea slide tastatura, nu un al doilea ecran. LG G6 nu are încă Snapdragon 835, iar asta ar însemna că LG V30 este un adevărat flahship. De asemenea, îi trebuie pentru VR.

LG V30 este un telefon construit pentru proiectul Google Daydream, respectiv soluția de realitate virtuală de la Google. Asta înseamnă că procesorul trebuie să fie de top, iar ecranului telefonului să aibă o rezoluție foarte bună, pentru a permite jocuri video și aplicații VR.