Samsung pregătește telefonul pliabil pentru lansarea în 2018, dar mai are probleme de rezolvat, a declarat Koh Dong-jin, conform Bloomberg. În lipsă de idei noi, vor aduce pe piață această inovație, care nu prea este nouă.

Nu este întâmplător că Koh Dong-jin, șeful diviziei de mobile Samsung, a ieșit să vorbească astăzi, când toată lumea așteaptă lansarea Apple. Un nou iPhone reușit ar putea afecta masiv vânzările companiei sud-coreene și în special seria Note 8, terminalul fiind foarte scump. Însă nici Apple nu vrea să cucerească piața, stocurile rămân limitate și modelul lăudat va fi și scump și greu de găsit. Este adevărat, oamenii vor cumpăra iPhone 8 pentru că aspirațional ar vrea modelul de top.

A circulat un singur zvon interesant despre Samsung Galaxy S9. Că telefonul Samsung va deveni modular în 2018, că vor prelua ideea Lenovo care a ridicat brandul Moto în topul industriei iar. Dar se pare că a fost doar un zvon și că nu este una din direcțiile Samsung.

Șeful diviziei mobile de la Samsung a vorbit despre telefonul pliabil, conceptul din poză se cheamă Samsung Flip, dar există și versiuni cu ecranul mai lat, spre tabletă, dar odată pliat încape în buzunar. Ideea nu era, mai ales dacă reușesc să facă terminalul să nu se zgârie și să nu se spargă, ceea ce nu cred. Apoi, cum fac butoanele, cum pun camerele foto, bateria va fi probabil din două bucăți, dar e ok. Șeful Samsung zice așa:

When we can overcome some problems for sure, we will launch the product.

Când o să putem rezolva problemele, vom lansa telefonul. Și încă o chestie, nici cel flexibil, nici cel modular, nu vor fi Samsung Galaxy S9. Este un pariu prea mare să riște modelul de top, utilizând un conector care ar putea face design-ul urât sau un format flexibil care să nu prindă. Cred că vor fi modele noi și în funcție de succes tehnologia va începe să fie utilizată.

Pînă acum am văzut două idei de telefoane flexibile, proiectul Nokia – care nu a fost comercializat, dar și modelul comercial lansat de rivalii sud-coreeni: LG Flex. Iar acesta a fost ultimul model LG despre care vorbea toată lumea. Au lansat apoi LG Flex 2, apoi a dispărut. Ar fi chiar ironic să vină acum Samsung cu un proiect și să aibă succes.

Rămâi la zi cu gadgeturile și tehnologia

* trebuie completat
Formatul

Vezi cum arată