Vă scriam acum ceva vreme despre planurile companiei chineze de a lansa un telefon pliabil, iar recent a venit și confirmarea oficială. Oficialii companiei spun că acest device va fi inclus în seria Mate.

telefon pliabil Huawei

Anul telefoanelor pliabile

Se pare că 2019 va fi anul telefoanelor pliabile, toți marii jucători vor încerca noul segment pentru a încerca să dea un nou impuls industriei care ajunge la maturiate și saturație. Se vor lansa în continuare telefoanele normale, dar companiile explorează orice nouă direcție de design, iar ecranul pliabil pare să fie la mare căutare. Deocamată am aflat planurile Samsung și cele ale japonezilor de la Sony. Dacă modelul Samsung este compus din două ecrane de dimensiuni normale, care reunite formează o tabletă de 6.3 inch, se pare că Sony merge în altă direcție, telefonul este pătrat pliat și normal când este deschis. Dacă prototipurile care circulă pe net sunt adevărate.

Am mai văzut anul trecut primul telefon pliabil chinezesc, ZTE Axon M. El este cu adevărat din prima generație și zona de pliere este prea vizibilă, pe deasupra este prea masiv când e pliat și incomod de utilizat când e deschis. Se pare că Huawei și Samsung au modele diferite.

Telefon pliabil Huawei

Conform unor cereri de patente depuse de compania chineză și descoperite de Android Headlines telefonul pliabil Huawei va fi numit Mate F, Mate Flex, Mate Flexi sau Mate Fold. Samsung ia în calcul tot Galaxy F sau Galaxy Flex, deci probabil se așteaptă unii pe alții să deschidă direcția.

Faptul că Huawei Mate Flex – sau cum se va chema – a fost adăubat în seria Mate ne demonstrează că nu prea sunt gata de lansare și că vom vedea produsul prin octombrie 2019. Dar probabil că totul depinde și de Samsung cât de repede lansează produsul. CEO-ul Huawei Mobile, Richard Yu, a declarat că “da, Huawei lucrează la telefoane pliabile, telefoane cu 5G pliabile”. După cum știm, tehnologia 5G va fi lansată abia prin 2020, deci nu cred că anul viitor are vreun rost să ai telefon 5G. Dar pentru motive de marketing, poate funcționa.

Sunt și zvonuri care spun că Samsung și Huawei ar putea lansa terminalele la Mobile World Congress 2018 la Barcelona, iar apoi vor trebui să convingă operatorii să vândă așa ceva. Sunt curios cu ce idei de lucru mai bune ar putea veni. Am văzut abordarea chinezilor, că poți face telefonul ca un mini-laptop, tabletă pentru filme, etc. Dar sunt două mari probleme care se pun: odată îndoirea ecranului poate cauza probleme în timp pentru display. A doua, unde stă bateria și cât de mare este ea? Poate susține două ecrane sau se termină în 2 ore?

Am avut telefon cu clapă Samsung și în ciuda faptului că arăta foarte bine și articulația era din plastic, după câteva luni de utilizare se strica rău de tot, la modul căzut plasticul tot și rămas doar scheletul metalic. Oare noul ecran poate fi mai rezistent decât un plastic? Rămâne să vedem.

Din imaginea de mai sus, care este dată pe surse de publicațiile americane, telefonul Huawei pare că merge pe rețeta Samsung, este smartphone când este pliat și tabletă când e deschis. Doar că formatul rămâne ciudat, nu seamănă cu tabletele normale.

Bateriile ar putea fi pe ambele părți în spatele ecranului, totuși ar avea nevoie de dublul unui smartphone pentru autonomie mai mare. Sau vor face iar compromisuri și lumea va abandona produsele.

A treia mare problemă care rămâne de discutat este prețul acestui segment, pentru că la Samsung prețul Galaxy F este anunțat pe la 1.750 de euro. Deși tot mai mulți producători cunoscuți se duc cu telefoanele în zona asta de preț, este clar că aici se vând câteva unități la nivel de an, fiind vorba de oameni cu bani foarte pasionați să aibă cele mai noi gadgeturi. Deci nu vor fi produse care să ajungă să fie utilizate de toată lumea.

Cum aflu noutăți despre telefoanele pliabile, revin cu noutăți. Pregătesc deja o actualizare privind planurile Samsung.