Vârful de gamă al HTC, modelul care va continua seria HTC 10, dar care acum pare să fie integrat în seria U, va fi lansat oficial pe 16 mai. Compania a trimis invitațiile oficiale pentru un eveniment pe această dată.

La momentul anunțării HTC U Ultra și U Play, compania a confirmat că se lucra și la un model flagship, care însă avea nevoie de procesorul mai puternic Snapdragon 835, indisponibil la început de an. Abia acum taiwanezii cred că au făcut rost de procesor și pregătesc un model de top care să fie în topul terminalelor din 2017. Din păcate nu știm nimic despre nume, ar putea fi simplu HTC U, ar putea fi HTC 11 sau HTC U 11.

Desenul din imagine poate fi interpretat în multe feluri: va avea oare ecran curbat pe margini? Va avea acel HTC Sense Edge despre care se vorbea “pe surse”? Nu ;tim nimic clar. Până pe 16 mai mai este aproape o lună, iar zvonurile sunt convins că vor continua să curgă.

Preț bun zilele astea pentru Huawei P8 Lite ->>>

Americanii speculează pe baza poze că telefonul HTC va fi unul flexibil, care se poate strânge în mână. S-a tot vehiculat ideea că Samsung va lansa un terminal flexibil în 2017, dar este foarte posibil ca taiwanezii să fie cei care deschid această nouă nișă. Pe de altă parte, ar putea fi doar o speculație bazată pe poză și să aflăm apoi că nu este deloc așa.

În orice caz, este clar că HTC are nevoie de o lansare spectaculoasă, care să reafirme brandul în industria telefoanelor mobile, după anii de scădere din ultima perioadă. Au fost la un pas să vândă compania, au fost aproape de faliment. Poate că e timpul pentru HTC să revină ca un jucător important în industria mobilă. Nu știu dacă un telefon flexibil ar fi de mare succes, LG a avut două modele Flex, iar Samsung a făcut deja un model curbat oarecum flexibil, dar nu au avut foarte mare succes. Să vedem ce va putea aduce HTC.

Totuși, pînă pe 16 mai, avem de așteptat.