Xiaomi Mi A1 este primul smartphone Android One al companiei chineze. Este un smartphone cu preț bun, dotări medii și o experiență mai bună, fără să fie un telefon de top. A ajuns deja în România și are un preț de la 1050 la 1450 de lei. Mare atenție de unde îl cumpărați.

Xiaomi Mi A1 Android One pret lei

Google a lansat oficial Android One ca o platformă specială pentru telefoane ieftine și este dedicată țărilor mai sărace, dar sunt modele mid-range, nu foarte ieftine. Pentru cele foarte ieftine există acum Android Oreo Go Edition. Am mai testat două modele de smartphone Android One, sunt foarte ok și ambele cu un preț bun. Trebuie însă să aveți grijă de unde le cumpărați.

(wow) Unboxing Huawei P20 pro + video ->>>

Xiaomi Mi A1 cu Android One are procesorul Qualcomm Snapdragon 625, octa-core mid-range, 4GB de RAM și 64GB de stocare, ecran de 5.5 inch, camera foto duală cu senzori de 12 megapixeli, are senzor de amprentă plasat pe spate, baterie de 3080 mAh, încărcare rapidă prin USB Type-C. Prețul Xiaomi Mi A1 este de circa 235 de dolari, ar veni în România 900 de lei, dar probabil că la noi se adaugă taxe și costuri de transport, plus profitul magazinului.

Cel mai mic preț pentru Xiaomi Mi A1 este pe magazinul edigital, cunoscut pentru țepe. Este la preț bun pe magazinul țeapă cel, care are și versiunile online domo.ro sau marketonline. Culmea, la ceilalți țepari QuickM, are un preț de 1.400 de lei, deci maximum posibil.

La ora actuală, pe platforma Marketplace a eMAG (NU este vândut de eMAG), telefonul are un preț de 1200-1250 de lei. Dar au fost scandaluri și cu dealerii din Marketplace, așa că nu știu să vă spun dacă este vreunul serios. Condițiile oferite de Marketplace nu sunt aceleași cu cele oferite de eMAG.

În orice caz, se demonstrează încă o dacă că, dacă vreți să cumpărați un produs, merită să căutați mai bine și dacă îl găsiți la preț mai bun, merită să verificați dacă acel magazin este serios sau a dat țeapă utilizatorilor din România. Nu este deloc dificil și în 30 de minute v-ați lămurit. Am găsit Xiaomi Mi A1 și la 1.450 lei, este același model, cu aceleași dotări. Deci aveți mare grijă.

Sursa: XDA-Developers