Allview X3 Soul mini a fost lansat oficial, la foarte scurt timp după versiune X3 Soul. Este un nou membru din generația a treia de terminale Soul. Are și el un design ultrasubțire și corp metalic, dotări destul de bune.Allview X3 Soul mini

Allview X3 Soul mini are o grosime de numai 7,2mm și o greutate redusă, ecranul este de 5 inch și are tehnologie 4G, compatibilă cu rețeaua Digi Mobil. Este dual-SIM și are procesor quad-core și 1 GB de RAM. Platforma este Android 5.1, cu stocare de 16GB, cu slot de carduri microSD de pînă  la 128GB. Pentru a folosi cardul de memorie însă se utilizează un slot de SIM, astfel că doritorii de dual-SIM nu pot folosi această opțiune.

Allview X3 Soul mini are display cu tehnologie OnCell și Full Lamination, iar ecranul este acoperit de sticlă 2.5D, ușor curbată pe margini. Camera foto principală are senzor de 13 megapixeli și sistem din 5 lentile. Camera frontală este de 5 megapixeli. Acumulatorul integrat este de 2.350mAh și are mod avansat de eficiență energetică când rămâne fără baterie.

Allview X3 Soul mini este disponibil de astăzi, pe bază de precomandă, la prețul de 849 lei iar livrările vor începe din 12 februarie.

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected]
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!