Tutorial: cum conectăm un smartphone la computer? Am testat până acum o mulțime de terminale smartphone care au probleme cu conectarea la PC. Cu tot cu diversele soluții de tip Wizard, Easy Mode și celelalte moduri care pe hârtie sună foarte bine. La vremea când am scris acest articol aveam pe laptop Windows 7, despre care curgea publicitatea că este foarte prietenos cu utilizatorul și are drivere actualizate pentru fiecare smartphone. Evident, acum cu Windows 10 reclamele sunt la fel, dar problema de conectare persistă.

Fie că folosești Bluetooth sau cablul USB pentru conectare, ori PC-ul nu vede telefonul, ori terminalul nu vede PC. Ori ambele. Nici vorbă de conexiunea instant despre care vorbesc materialele de prezentare. Nici măcar Mass Storage nu mai merge ca “pe vremuri”.

conectare telefon la pc prin cablu de date

Conectare telefon la pc prin cablu de date

Update: cum activezi USB Debugging pe telefon ->>

Nu vreau să dau nume, doar să semnalez un fenomen. Oricât de fan smartphone și fan tehnologie ai fi, astfel de experiențe te aduc în poziția să dai cu telefonul de pământ.

Tu ca producător creezi super-tehnologie, super-produse extrem de avansate și inovatoare, dar ele nu pot avea funcțiile normale, de bază? Sigur, producătorii și cei din PR nu vor fi de acord. Poate că problema era cu PC-ul. Poate că a fost componentă hardware defectă sau o aplicație software care funcționa aiurea.

Dar întrebarea este: toate mi se întâmplă numai mie, sau astfel de erori sunt comune? Am avut probleme cu telefoane Blackberry, cu terminale Android, cu sisteme de operare proprietare.  Nu știu exact cu iPhone. Numai telefoanele Nokia se conectează fără erori la PC?

Ca să nu mai zic că există tutoriale. Cei care le fac, le copiază de pe site-ul producătorului fără să le verifice. Zice așa:

– setează telefonul să te întrebe ce tip de conexiune vrei (Mass Storage, aplicație software, multimedia, etc). Conectează cablul. Urmează indicațiile de pe ecran.

Setez telefonul. Conectez. Aleg mass storage – cannot find the right driver.

Conectez iar, aleg aplicația software – cannot find any phone.

Petrecând ore online, le rezolv pe toate, nu e un capăt de țară. Dar voi credeți  că fiecare cumpărător de smartphone trebuie (sau poate) să devină și expert în toate chichițele?

Pașii de urmat pentru conectarea la PC

1) Încearcă cu alte cabluri USB. În ultima perioadă au apărut cabluri care doar încarcă și nu sunt de date, deci poți conecta și testa degeaba dacă nu ai cablul corect. Vezi dacă merge cu alt cablu…
2) Activează Developer Options și apoi USB Debugging. Apoi reconectează telefonul să vezi dacă apare ceva…
3) Caută pe Google sau pe site-ul producătorului de telefone un driver pentru Windows XP, Windows 7, Win8 sau 10.
4) Caută o aplicație specială de conectare la computer – PC Sync, Sony PC Companion, Zune sau altele asemenea.
5) Dacă tot nu merge, du-te cu telefonul la un service GSM și vezi ce are… Poate mufa e stricată.