EasySales a prezentat azi o nouă ediție a raportului anual care analizează piața de comerț electronic – Radiografia eCommerce în România.

Radiografia eCommerce în România

Potrivit studiului care disecă obiceiurile de consum, 19% dintre români folosesc frecvent ChatGPT sau alte AI-uri pentru a compara produse, găsindu-le foarte utile. Alți 32% le încearcă ocazional, iar un sfert sunt curioși, dar încă nu au testat. ChatGPT domină scena cu un zdrobitor 82% din preferințe, lăsând Gemini la 13% și restul – Grok, Claude, DeepSeek – sub 3%. Totuși, când vine vorba de informare, 72% aleg Google pentru recenzii. Creșterea prețurilor a forțat 25% dintre români să taie drastic cheltuielile online, 39% moderat, iar tot un sfert susțin că nivelul nu s-a schimbat.

Principalele concluzii ale studiului sunt sumarizate în lista de mai jos:

  • 51,5% dintre români au folosit și li s-a părut util ChatGPT sau un alt instrument AI pentru a compara produse sau servicii înainte de achizițiile online
  • 82,3% au folosit cel mai des ChatGPT pentru a compara produse sau servicii, dintre toate sistemele AI
  • 58,3% au cumpărat online produse sau servicii doar pentru că le-au văzut pe Social Media
  • 71,9% folosesc cel mai des Google pentru a afla informații despre produse și citi recenzii
  • 70,2% consideră că tot Google are cea mai mare influență în decizia de cumpărare online
  • 77,6% au în continuare cea mai mare încredere în familie și prieteni când aleg un produs sau un serviciu online
  • 61,6% verifica des sau mereu informațiile primite din Social Media sau de la AI cu realitatea de pe site-urile oficiale și din magazinele fizice
  • 58,4% se informează despre produsele și serviciile vizate pentru cumpărături din Social Media
  • 64,9% au redus moderat sau semnificativ cheltuielile online, odată cu creșterea prețurilor
  • 32,4% au redus cheltuielile lunare online cu 101-250 de lei
  • 31,37% cumpără mai rar din categoria Modă și Bijuterii
  • 59,8% își stabilesc bugetul pentru cumpărături online în funcție de reduceri sau promoții
  • 33,5% devin precauți cu achizițiile online când trec pragul valoric de 250 de lei
  • 80,8% caută întotdeauna sau cel mai des reduceri sau promoții pe alte site-uri înainte de a face o achiziție
  • 79,5% sunt foarte mult sau moderat influențați de incertitudinea economică, în deciziile de cumpărare
  • 45,3% caută mai întâi produsul online și apoi merg în magazinele fizice să îl vadă sau achiziționeze
  • 82,9% sunt mai atenți la costurile de livrare, în contextul economic actual
  • 66,7% pot sesiza diferența și distinge conținutul AI când îl văd în descrierea unui produs sau a unui serviciu
  • 49,7% consideră că nu au fost influențați de conținutul generat de AI în alegerea unui produs sau a unui serviciu