UniCredit Foundation susține reducerea decalajelor educaționale prin investiții strategice: extinde parteneriatele cu Teach for Romania și Junior Achievement.

Accesul la educație este esențial

Rezultatele recente ale evaluărilor internaționale confirmă una dintre cele mai mari provocări ale sistemului educațional românesc: accesul inegal la oportunități de învățare și dificultățile persistente în dezvoltarea competențelor de bază.

UniCredit Foundation a anunțat reînnoirea colaborărilor europene cu organizațiile Teach For All și JA Europe printr-o investiție de peste 16 milioane de euro programată pentru următorii trei ani. Inițiativa urmărește diminuarea inegalităților de învățare și dezvoltarea competențelor esențiale în comunitățile vulnerabile, programele urmând să fie derulate în opt țări prin rețeaua Teach For All și în unsprezece țări prin JA Europe.

ads

În cadrul unui eveniment găzduit la Biblioteca Centrală Universitară din București, reprezentanții UniCredit Bank România, Teach for Romania și Junior Achievement România au detaliat direcțiile de acțiune pentru planul local. În România, Teach for Romania își extinde programul „Școli Strategice” în comunitățile Pogonești și Roznov, după implementările anterioare din Butea și Oțeleni, unde au fost deja susținute 13 proiecte comunitare și activități after-school remediale. Obiectivul central al acestui model constă în formarea unei mase critice de cel puțin 30% din cadrele didactice ale unei școli, alături de director, pe o durată de doi ani, pentru a asigura sustenabilitatea intervenției. Simultan, Junior Achievement România continuă derularea modulelor de educație financiară, orientare profesională și antreprenoriat, conectând elevii direct cu mediul profesional.

Teach for Romania integrează constant soluții EdTech și formare digitală. Organizația derulează inițiative de pedagogie digitală prin care profesorii din medii defavorizate sunt pregătiți să utilizeze resurse educaționale deschise și platforme de învățare interactivă.

Junior Achievement România utilizează infrastructura proprie de învățare digitală, platforma JA Inspire (LMS). Prin acest ecosistem digital și aplicațiile interactive asociate, elevii și profesorii accesează cursuri hibride, simulatoare economice de tip learning-by-doing și competiții de antreprenoriat tehnologic.