Honor Magic7 Pro pare să fie confirmat pentru Europa conform celor mai recente zvonuri. Modelele au fost lansate în China. De asemenea se anunță că vom avea un model Lite interesant.

honor magic 7 pro

Prețul Honor Magic7 Pro

Talk Android scrie că Honor aduce în Europa Magic 7 Pro și Magic 7 Lite. Modelul simplu Magic 7 lansat în China s-ar putea să nu vină.

Seria Honor Magic 7 a fost lansată în China în octombrie, cu doar două modele. Cel de bază și varianta Pro. Lansarea globală a seriei este probabil în ianuarie. Prețurile de la retailerii europeni tocmai a fost publicat online.

ads

Prețurile:

  • Honor Magic 7 Lite 5G 8GB+512GB a fost găsit online în culorile negru și violet la un preț de  376,89 euro;
  • Honor Magic 7 Pro 5G 12GB+512GB a fost descoperit în culorile negru și gri la 1.225,90 euro (mai ieftin decât 6 Pro!!);

Cum era Honor Magic7 Pro

Magic7 Pro este motorizat de Snapdragon 8 Elite, procesorul de top. Marea actualizare la Honor Magic7 Pro este camera telefoto de 200MP. Aceasta înlocuiește impresionantul senzor de 180MP de pe Magic6 Pro. Noul senzor este destul de mare – 1/1,4” este de nivelul camerei principale, și se află în spatele unui obiectiv de 60 mm. Acest lucru oferă un zoom de 2,5x, pe care îl puteți extinde până la 100x cu zoom digital. Camera principală rămâne aceeași cu un senzor de 50MP 1/1.3” și o deschidere variabilă (f/1.4-f/2.0), plus OIS. Camera ultrawide este în esență aceeași, cu un senzor de 50 MP și un obiectiv de 12 mm f/2.0 (122°), care poate focaliza la doar câțiva centimetri distanță pentru a face fotografii macro.

Pro are un ecran OLED LTPO de 6,8” (1-120 Hz) cu rezoluție de 2.800×1.280 pixeli și culori pe 10 biți (Dolby Vision). Luminozitatea maximă globală este de 1.600 de nit, dar conținutul HDR poate ajunge până la 5.000 de nits.

Bateria din interiorul lui Pro a crescut la 5.850 mAh (cu 250 mAh mai mult decât Magic6 Pro). Cea mai mare îmbunătățire aici este încărcarea mai rapidă – 100 W cu fir și 80 W fără.

Honor Magic7 Lite

Zvonuri despre Honor Magic7 Lite

Honor Magic7 Lite, încă neoficial, va fi lansat în Europa alături de Pro. Este un dispozitiv mult mai ieftin, dar cu puțin din același ADN premium.

Veți primi un ecran OLED de 6,78 inch cu rezoluție de 2.700 x 1.224 pixeli. Are o rată de reîmprospătare de 120 Hz (deși nu este probabil să vină cu tehnologia LTPO). În interior va fi un procesor ieftin Snapdragon 6 Gen 1. O altă zonă buget este modulul foto. Are un senzor primar de 108MP asociat cu un ultrawide de 5MP și un selfie de 16MP. Bateria este chiar mai mare decât modelul Pro, de 6.600 mAh.

Vine cu Magic OS 8.0 bazat pe Android 14, fără încărcător în cutie, are o greutate 189g.