Samsung a fost liderul incontestabil pe segmentul dispozitivelor pliabile în al treilea trimestru al acestui an, potrivit unui raport al Smart Analytics Global (SAG). La nivel general, piața dispozitivelor pliabile a înregistrat o scădere de 2% față de anul precedent, ajungând la 7,5 milioane de unități livrate în această perioadă de trei luni.

Două din trei pliabile vândute sunt Samsung

Samsung a deținut pe ultimele trei luni o cotă de piață de 69%, cel mai ridicat nivel înregistrat din 2023 încoace, conform Smart Analytics Global. În același timp, Huawei a pierdut 4 puncte procentuale, dar rămâne pe locul al doilea. Lenovo/Motorola a câștigat 2 puncte procentuale, pe măsură ce a extins disponibilitatea seriei Razr 70 în noi regiuni.

Succesul Samsung este atribuit modelului Galaxy Z Fold8, care a reprezentat peste jumătate din livrările globale ale companiei în acest trimestru. De asemenea, acesta a contribuit la obținerea unei creșteri „de două cifre” a livrărilor de dispozitive pliabile Samsung în Europa și Coreea de Sud.

ads

Potrivit Ice Universe, Samsung a livrat aproximativ 2,85 milioane de unități Z Fold8 în cele 55 de zile dintre lansarea sa, pe 7 august, și sfârșitul trimestrului, pe 30 septembrie. Acest lucru înseamnă că modelul pliabil de tip „pașaport” (wide) a reprezentat 55% din totalul livrărilor de dispozitive pliabile Samsung, ceea ce se traduce prin peste 50.000 de unități livrate pe zi.

Trebuie menționat că trimestrul al treilea (Q3) s-a încheiat înainte ca seria iPhone Duo să înceapă să fie livrat. Prin urmare, acesta nu apare în grafic. SAG și-a revizuit în scădere estimările pentru întregul an 2026, parțial din cauza dificultăților de producție întâmpinate de Apple în cazul modelului Duo. Nu este însă singurul motiv: cererea pentru dispozitive pliabile în China este mai mică decât se preconiza. Acest aspect va afecta negativ compania Apple, întrucât China reprezintă una dintre cele mai mari piețe ale sale.

Acesta este, de asemenea, un motiv principal pentru declinul Huawei – China fiind piața sa de bază (compania are o prezență limitată la nivel global, mult mai redusă față de trecut). Un aspect interesant este faptul că modelul Huawei Pura X View – un dispozitiv cu un design neobișnuit, care nu este pliabil – a canibalizat vânzările modelelor Pura X și Pura X Max, cele care au declanșat, de altfel, popularitatea dispozitivelor pliabile de tip „carte”.

Există vești bune pentru anul 2027: SAG estimează că piața globală a dispozitivelor pliabile va înregistra o creștere de 55% de la an la an. Se preconizează că Apple va deține o cotă de piață impresionantă, de 40%, imediat ce își va pune la punct linia de producție pentru iPhone Duo. Se estimează că acest model, alături de Galaxy Z Fold8 și alte dispozitive pliabile de tip „carte”, va reprezenta două treimi din piața totală a dispozitivelor pliabile anul viitor.

Via: GSMArena