Apple va lansa în septembrie iPhone 5 și noul iPad mini, spun atât sursele din companie citate pe blogurile IT, cât și analiștii care urmăresc activitatea companiei americane. Apple prezintă peste câteva ore rezultatele financiare pentru trimestrul încheiat pe 30 iunie și probabil că sunt unele semnale negative. Poate că într-adevăr iPhone a fost bătut în vânzări. Poate că iPad nu mai atinge cifrele record. O lansare în august n-ar avea rost, dar începutul lui septembrie pare momentul perfect.
iPhone 5
Știm deja o serie întreagă de modificări pentru iPhone 5. De exemplu, pare logic să aibă un ecran mai mare, va fi mai mult ca sigur cu diagonala de 4 inchi și cu o rezoluție foarte bună. Peste qVGA, deci probabil HD 720pș. Procesorul trebuie să fie peste performanțele rivalilor, dar nu aș paria pe același CPU ca la iPad 3. Poate ceva nou, poate ceva intermediar. Camera foto trebuie să fie peste cea din 4S, care rămâne deocamdată cea mai bună din industrie. Vedem cu ce poate veni Apple.
Știm și faptul că se modifică connectorul tradițional, iar mufa de căști de 3,5 mm este acum jos, lângă acest connect. Camera video pentru conferințe online este acum fix pe mijlocul display-ului. Să nu uităm de îmbunătățirile din iOS 6.
Depre preț. Apple va cere din nou un preț premium pentru versiunea de top, care va include tehnologie 4G și rămâne de văzut dacă modem-ul 4G va fi compatibil cu tehnologia din Europa sau nu – cum a fost la iPad 3. Probabil versiunea 3G va costa 600-699 de euro. Poate că versiunea de 8 sau 16GB va fi mai accesibilă. În rest, vom fi iar nevoiți să ne bazăm pe subsidii. De ce? Pentru că Apple trebuie să-și menajeze profiturile record. Și nu poate face asta dacă taie din preț. Si așa se vorbește despre un iPad mini cu preț accesibil.
iPad Mini
Am citit azi cel puțin trei analize despre iPad Mini – Apple are nevoie de acest gadget datorită presiunilor din partea rivalilor, pe de-o parte, dar și pentru a avea în ofertă un produs intermediar între iPhone/ iPod Touch și iPad. Pur și simplu acoperă altă nișă. Targetează un alt public și analiștii vorbeau și de un preț accesibil.
Sigur, nu va fi un preț de nivelul Nexus 7 sau Kindle Fire, dar oricum, va fi sub cel mai ieftin iPad 2. Sau pe-acolo.
Abia aștept să vedem rezultatele Apple mâine dimineață. Atunci vom ști un pic mai mult ca azi 🙂
poate ne trezim cu iphone 4ss :))
 
Incepe sa ma enerveze Apple. Lanseaza cate 3 produse pe an astfel incat pentru a tine pasul cu tehnologia, aducand doua-trei imbunatatiri sau functii, trebuie sa platesti o caruta de bani.
 
@MadMike – vorbesti de parca ceilalti producatori gen Samsung, HTC sau Nokia ar face altfel
 
iPhone 4GS 🙂