Căștile wireless in-ear pentru muzică sunt foarte greu de găsit. Panasonic RZ-B100W au fost o surpriză plăcută. Am testat până acum cam 20 de modele diferite. Xiaomi, Moto, Realme, Oppo, Nokia, chiar și Huawei. În ciuda tonelor de laude online, se aude foarte prost, în condițile în care am telefon cu Dolby Atmos. Se aude în general pe înalte, fără bass, chiar oribil pentru muzica rock sau simfonică.
Panasonic RZ-B100W

Pro și contra Panasonic RZ-B100W

Avantaje:

  • stau destul de bine în ureche;
  • calitatea sunetului bună;
  • autonomie destul de mare;

Dezavantaje:

Detalii tehnice Panasonic RZ-B100W

Bandă de frecvențe: 2.402 – 2.480 MHz
Lățime bandă : 20 Hz până la 20.000 Hz
Dimensiuni cască: 45x18x18 mm
Dimensiuni cutie: 49x26x55 mm
Greutate cască: 5g
Greutate cutie: 40 g
Baterie cască: 40 mAh
Baterie cască: 400 mAh
Încărcare o-100%: 1.45 -2 ore
Tehnologii: HFP, A2DP, AVRCP, SBC și AAC
Preț: 299 lei

Dă nota ta înainte de a merge mai departe:

Acordă nota ta:
[Total: 1 Media: 4]

Un test computerblog.ro făcut posibil de Panasonic România.

Impresii după testare

Singurele căști wireless in-ear testate de mine cu o calitate similară la muzică sunt Galaxy Buds Live. Cei de la Samsung au reușit un bass mai puternic. Din păcate nu am putut folosi aplicația Android Panasonic Audio Connect pentru a crește bass-ul. Am făcut asta din egalizatorul telefonului, fără un succes prea mare. Însă în mod clar căștile sunt cu mult peste Huawei Freebuds 4 de exemplu, sau Realme Buds.

Panasonic RZ-B100W oferă sunetul puternic caracteristic Panasonic, susținut de un bas puternic. Datorită sistemului de control tactil și vocal, utilizatorii pot să-și gestioneze fără efort muzica preferată, apelurile telefonice sau să utilizeze asistentul vocal. Aceste căști intra auriculare minimaliste pot fi așezate confortabil în suportul de încărcare compactă iar atunci când utilizatorii sunt pe drum, ele se încarcă rapid utilizând tehnologia Quick Charge.

Mi-a plăcut că de la prima deschidere a cutiei au intrat automat în modul Pairing. Telefonul le-a găsit instant și a trebuit doar să confirm “împerecherea”. Nu a durat mult, nu a dat erori, nimic. Ce m-a deranjat ulterior a fost faptul că Panasonic au o aplicație Android, Panasonic Audio Connect, de unde puteai activa și mai tare bass-ul. Dar după instalare, aplicația cere pairing iar. Am dat unpair și pair iar, nu le găsește deloc. Telefonul prin Bluetooth le găsește instant și face pair instant.

După ce am stat pe chat o oră cu suport tehnic Panasonic, se pare că e o problemă din aplicația Android. De altfel, la final am văzut ce scria acolo:

Compatible models:
– Panasonic RP-HD610N
– Panasonic RZ-S30W/RZ-S300W
– Panasonic RZ-S50W/RZ-S500W

😒

Audio peste medie

Trecând peste faza asta, căștile Panasonic chiar oferă audio peste medie. Au și câteva tehnologii unice. Tehnologia Dual Connect permite utilizatorilor să folosească fiecare cască individual. De exemplu, ei pot încărca o cască în timp ce o folosesc pe cealaltă pentru a asculta un eveniment sportiv, să spunem.

Cu ajutorul noilor căști Panasonic True Wireless, poate fi controlat asistentul individual virtual al dispozitivului de pe care se redă conținutul. Atâta timp cât sunt plasate în urechi, căștile pot fi folosite pentru a efectua apeluri, a verifica prognoza meteo și pentru orice altă aplicație ce poate fi comandată vocal.

Forma ergonomică a căștilor B100 permite o plasare perfectă în urechi care generează o senzație de siguranță și confort. Totuși, la mers sau sport ai senzația neplăcută că alunecă din ureche. Nu le-am pierdut încă.

Concluzii

Panasonic RZ-B100W sunt căști wireless in-ear pentru muzică. Oferă o calitate peste medie a sunetului, inclusiv bass. Sper să le facă să meargă cu aplicația Android. Sunt perfecte pentru jocuri, pentru filme, dar și pentru apeluri și videoconferințe. Iar autonomia este destul de bună. Le puteți cumpăra de aici.

Galerie foto