Vreau să fac o listă a tuturor cauzelor care mă fac să greșesc uneori mai des, alteori mai rar, atunci când scriu pe blog. Sunt cauze personale și cauze care țin de tehnologie.
Te rog, dacă ai găsit vreo greșeală, înainte să mă înjuri cum îți vine la gură, atrage-mi atenția într-un comentariu sau mesaj.
În primul și în primul rând, am o atenție distributivă ceva de speriat. Dacă în timp ce scriu se aude ceva – TV, radio, muzică, telefon, picură apa la baie – în mod sigur am să scriu aiurea ceea ce scriu. Sunt un maestru în privința literelor mâncate, dar de asemenea, uneori le schimb locul într-un cuvânt și nu, nu am totdeauna un cap limpede.
În al doilea rând, scriu în viteză foarte mare. La ziar/e „produceam” uneori două pagini de articole în fiecare zi. La vreo 20,000 de semne fiecare. Scriu mai puțin pe acest blog, dar asta pentru că mă ocup de alte 10 bloguri și de alte proiecte online în același timp. Totuși, foarte multe ore le petrec scriind, așa că sunt obosit, stresat și nu observ toate greșelile. Recitesc întotdeauna articolele și totuși nu găsesc totdeauna erorile din text.
Uneori vreau să fiu primul – sau printre primii – care pun un articol, comunicat sau știre – atunci mă grăbesc și mai tare și uneori greșesc. Alteori preiau comunicate și nu am timp să corectez toate greșelile cu care vin.
Trei. Folosesc diverse chestii care au diverse forme de auto-corect. Am Open Office – sugerează diverse cuvinte și uneori îl las să completeze el. Folosesc diacritice.com pentru a pune diacritice la texte. Cred că este important să scrii cu diacritice, chiar dacă mai scriu uneori și fără. Site-ul mi-a pus într-un text cârd în loc de card, prilej să fiu înjurat de toți morții și răniții și alte expresii românești.
În unele cazuri, greșesc la traducere, înțeleg greșit expresii din limba engleză (gen: partridge in a pear tree – link). Alteori e vorba de franceză și în fine, în unele cazuri citesc ceea ce aș vrea să văd în loc de ceea ce scrie. Greșesc.
Tu macar ai motive(sau scuze) serioase, dar altii(inclusiv eu) nu prea… Oricum, si azi am invatat ceva: nu stiam de diacritice.com… E foarte utila aplicatia.
O intrebare: de ce ş -ul si ţ -ul e alt font pe blog?
 
Salut Robert, am văzut și eu eroare, apare doar pe unele browsere și n-am reușit să aflu de la ce este. De exemplu pe Vista pare ok pe orice browser. TU ce sistem / browser ai?
 
Pe laptop am Win XP iar pe desktop Ubuntu 10.4, de regula folosesc Chrome pe ambele sisteme. M-am uitat acum, tot asa apare si cu Firefox si IE8… Cu Firefox e char csiudat, nu e mai mare ş -ul , ci mai mic 🙂
 
Ciudat:
 
Toti gresim, indiferent de motive, nimeni nu este perfect. Dar la aruncatul cu rahat suntem campioni, nu stam sa ne gandim ca omul care a scris poate ca e obosit, epuizat, stresat etc… dam inainte cu „fraiere ai gresit”
 
Pentru fiecare chesie putem gasi o scuza. Parerea mea e ca acele greseli de care vorbesti sunt mici intreruperi in creierul celui care scrie ( mici scurtcircuite) sau chiar obisnuinta de a vedea text in fata ochiului, care dupa un tip oboseste si nu mai este atent la detalii.
O vorba inteleapta spunea – cine nu munceste nu greseste – deci din partea meai ai circumstante atenuante.
La cat mai multe caractere
 
Prima greseala :
Cand adaugi un comentariu bifa spune „Antunta-ma pe e-mail cand sunt raspunsuri!”
Anunta-ma 😉
Poti modifica asta 😀
 
Cine nu muncește nu greșește.