Am fost ieri la evenimentul local Acer în care au prezentat noua gamă de produse, laptopuri, dispozitive de gaming și inovațiile de la Next@Acer, evenimentul anual al companiei.

Cea mai nouă familie de produse este ConceptD, o serie de produse pentru creatorii de conținut digital, fie că vorbim de fotografi, videografi sau cei care proiectează în aplicațiile specializate. Ieri am văzut doar unul dintre laptopurile din serie.

Acer ConceptD 5 prezentat în cadrul evenimentului va fi disponibil în România din luna iunie, la prețuri începând de la 6.000 de lei. Utilizatorii vor putea ajusta imaginile cu o precizie profesională și pot finaliza în cel mai scurt timp proiecte dificile de design grafic 2D, cu ajutorul procesorului Intel Core i7 din a 8-a generație și a unităților grafice Radeon RX Vega M GL. Laptopul este subțire și ușor, cu un design modern care arată bine în orice mediu de lucru sau în deplasare. Dispune de un șasiu metalic premium cu aliaj de magneziu și aluminiu în zona superioară și cu aliaj de magneziu și litiu în zona inferioară, ecran 4K UHD validat PANTONE cu 100% Adobe RGB și Delta E≤2 . Cu o greutate de doar 1,5 kg și o grosime de 16,9 mm, noul model are rame înguste de doar 6,22 mm și un raport ecran-carcasă de 80% pentru mai mult spațiu vizual.

Acer Aspire 7

Noua serie de notebook-uri Acer Aspire acoperă un spectru larg de nevoi ale utilizatorilor și continuă să își depășească rivalii prin echiparea cu cele mai noi procesoare și unități grafice, precum și cu ecrane FHD cu rame înguste. Acer Aspire 7 are design metalic, oferă performanțe de top, procesoare puternice și calitate audio superioară. Echipat cu un procesor Intel Core i7 din a 8-a generație, cea mai nouă placă grafică Nvidia GeForce GTX și memorie DDR4 de până la 16 GB, Aspire 7 are puterea de a efectua sarcini multiple cu ușurință și rapiditate.

Destinat utilizării de către familie, bloggeri, fotografi și pasionați care au nevoie de computere mai puternice, cu funcții variate, Acer Aspire 5 este proiectat pentru mobilitate și stil. Cu o carcasă superioară din aluminiu, o grosime de doar 17.95 mm și ecrane FullHD IPS de până la 15.6 inch, un procesor Intel Core i7 din a 8-a generație cu grafică Nvidia GeForce MX250 sau un procesor AMD Ryzen din a 2-a generație cu Radeon Vega, noul Aspire 5 oferă performanțe excelente, cu timpi de încărcare mai rapizi ai aplicațiilor și multitasking mai ușor. Designul cu rame înguste de 7,82 mm oferă mai mult spațiu pe ecran, afișajul Full HD IPS și Acer Color Intelligence oferă culori clare și realiste, iar tehnologia Acer TrueHarmony™ dă viață muzicii și filmelor, cu o claritate realistă a sunetului.

Construit pentru a menține utilizatorii activi, implicați și în mișcare, Acer Aspire 3 este un laptop cu design subțire, finisaj tactil impresionant, care vine în variante de ecran FullHD de 14″, 15,6″ și 17,3″, iar rezoluția 1080p oferă culori vibrante, clare și realiste. Noua serie Aspire va fi disponibilă în România din luna august, la prețuri începând de la 3.700 RON pentru Aspire 7, 1.900 RON pentru Aspire 5, 1.300 RON pentru Aspire 3 și 1.200 RON pentru Aspire 1.

Noile notebook-uri de gaming Nitro 7 vor atrage toate privirile datorită design-ului metalic și subțire, cu o grosime de doar 19.9 mm, un raport ecran-carcasă de 78% și până la 7 ore durată de viață a bateriei. Noul Acer Nitro 7 este un laptop ideal pentru jucătorii obișnuiți care caută cele mai bune performanțe atât în materie de design, cât și de performanță. Acesta are un șasiu metalic nou, elegant și subțire, cu o grosime de doar 19,9 mm. Ecranul de 15,6 inci de înaltă rezoluție reproduce culori reale la o rată de refresh de 144 Hz, cu un timp de răspuns de 3 ms, pentru o experiență de joc fluidă, fără întreruperi – factor crucial în timpul oricărei lupte. Un procesor Intel® Core™ din a 9-a generație și cele mai noi unități grafice NVIDIA alimentează Nitro 7 pentru a oferi o experiență de joc excelentă. Noua serie Acer Nitro va fi disponibilă în România din luna iunie, la prețuri începând de la 3.700 RON pentru Nitro 5 și 4.900 RON pentru Nitro 7.

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale noului Helios 700 este, în același timp și extrem de utilă. Tastatura HyperDrift face parte din arhitectura termică a notebook-ului, care este alcătuită din două ventilatoare patentate Acer AeroBlade™ 3D din generația a 4-a, cinci conducte de căldură din cupru, o cameră de vapori și tehnologia Acer CoolBoost. Prin simpla glisare a tastaturii în față, două prize suplimentare de aer sunt descoperite deasupra tastaturii și sub ecran, oferind componentelor puternice care generează căldură debit suplimentar de aer pentru răcire maximă și overclockare fără compromis. Panoul din sticlă oferă, de asemenea, o vedere asupra conductelor de căldură ale laptopului.

Cel mai bine vândut notebook Predator Helios 300 tocmai a fost îmbunătățit cu adăugarea de tehnologii și caracteristici puternice, împreună cu un nou design sofisticat. Jucătorii vor fi foarte entuziasmați de cele mai noi procesoare până la Intel Core i7 din a 9-a generație, pentru performanțe excepționale, de adăugarea noilor plăci grafice NVIDIA GeForce RTX 2070 cu Max-Q Design susținut de tasta Turbo, pentru overclocking instant și de Killer DoubleShot Pro pentru o rețea rapidă și fără lag. Cu până la 32GB memorie DDR4 2666MHz și până la două SSD-uri PCIe NVMe în RAID 0 plus un hard disk, jucătorii vor dori să joace imediat cele mai recente jocuri din categoria AAA. Noul Helios 300 va fi disponibil în România din luna iunie, la prețuri începând de la 7.000 RON, iar Helios 700 din luna august, la prețuri începând de la 10.000 RON.

Am văzut și Acer Predator Triton 900, un model hibrid foarte interesant, cu ecranul care se poate poziționa diferit de orice laptop.