Am reușit să testez Huawei FreeBuds 4i, căști wireless practice și compacte. Au autonomie bună și un sunet suficient pentru convorbiri și muzică. Sunt foarte utile atunci când sunteți pe drum sau la volan. Sunt bune de sport, nu cad din ureche. Pentru audiofili ar fi nevoie și de un bass mai amplu.

Huawei FreeBuds 4i

Pro și contra Huawei FreeBuds 4i

Avantaje:

  • compacte și ușoare;
  • autonomie bună;
  • calitatea sunetului bună;
  • stau comod în urechi;

Dezavantaje:

  • nu sunt tocmai ieftine;
  • au nevoie de bass  mai puternic;

Detalii tehnice Huawei FreeBuds 4i

Driver: 10 mm
Autonomie: 10 ore
Dimensiuni cască: 37,5x21x23.9 mm
Greutate cască: 5.5 g
Dimensiuni cutie: 48×61,8×27,5 mm
Greutate cutie: 36.5 g
Funcții
: anularea zgomotelor externe, anularea zgomotelor din apel
Bluetooth: v 5.2
Baterie:  55 mAh pe cască, 215 mAh cutia
Preț: 399 lei

Acest review a fost posibil datorită Huawei România
.
Dă nota ta înainte de a merge mai departe:

Acordă nota ta:
[Total: 1 Media: 5]

Huawei FreeBuds 4i

Noul model din seria FreeBuds dispune de tehnologie TWS (True Wireless Stereo). Oferă un design unic și elegant o autonomie bună a bateriei, calitate audio premium și tehnologia de anulare activă a zgomotului (ANC). Huawei FreeBuds 4i includ funcțiile premium ale modelelor anterioare FreeBuds. Creatorii seriei, spun că design-ul oval și compact al căștilor este inspirat de faimoasa plajă cu nisip negru din Islanda. Alături de variantele de culoare clasice – Ceramic White și Carbon Crystal Black – va fi disponibilă, începând cu luna iunie, și varianta Honey Red.

Cutia de încărcare a căștilor are dimensiuni perfecte pentru a putea fi ținută confortabil în buzunar. Fiecare cască a trecut prin mii de teste de confort, adoptând un design care se potrivește canalului auditiv, îmbunătățind considerabil confortul la purtare pe termen lung. Datorită tehnologiei audio Huawei avansate, FreeBuds 4i sunt capabile să ofere o experiență audio perfectă, oricând și oriunde.

Autonomia bateriei este un aspect esențial pentru consumatori, astfel că FreeBuds 4i vin echipate cu o baterie destul de mare. Oferă densitate mare de energie într-un cadru compact, oferind o durată de viață mai lungă într-un pachet mai mic.

Funcții speciale

Atunci când funcția ANC este oprită, FreeBuds 4i oferă 10 ore de redare continuă a muzicii sau 6,5 ore de apel vocal. Alături de resursele oferite și de cutia de încărcare, pot oferi 22 de ore de redare a muzicii sau 14 ore de apel vocal. Atunci când tehnologia ANC este activată, căștile pot oferi 7,5 ore de redare continuă a muzicii și 5,5 ore de apel vocal.

Pentru momentele fără energie, tehnologia de încărcare rapidă oferă 4 ore de redare audio după o încărcare de numai 10 minute. Astfel, în timpul petrecut pentru a bea un ceai sau o cafea sau într-o scurtă pauză școlară, căștile se încarcă pentru 4 ore. Utilizatorii nu trebuie să-și facă griji cu privire la nivelul bateriei atunci când nu au posibilitatea sau suficient timp la dispoziție pentru a o încărca.

Căștile Huawei FreeBuds 4i dispun de piese personalizate, incluzând drivere dinamice mari de 10 mm pentru o amplitudine mai mare. Astfel oferă o performanță peste așteptări. Căștile vin și cu o diafragmă compusă din polimer „PEEK+PU”, flexibilă și puternică, ce asigură sensibilitate ridicată și un răspuns dinamic bogat, permițându-le utilizatorilor să audă mai multe detalii ale sunetului. În același timp, structura excelentă de reducere a zgomotului produs de vânt asigură consistența efectelor sonore, pentru o experiență de ascultare confortabilă.

FreeBuds 4i detectează zgomotul ambiental prin microfoane și generează o undă sonoră inversă pentru a reduce zgomotul. Algoritmul de anulare a zgomotului vizează scenarii tipice cum precum un mall aglomerat, gălăgia din mijloacele de transport, o gară sau un birou pentru optimizarea ANC, oferindu-le utilizatorilor o experiență eficientă de anulare a zgomotului. Dispun și de modul Awareness, permițându-le utilizatorilor să audă ce se întâmplă în jur fără să scoată căștile. Prin simpla apăsare pe cască, HUAWEI FreeBuds 4i vor comuta automat între modurile Awareness și Active Noise Cancellation.

Alte informații utile

Pentru a reduce interferențele zgomotului ambiental în timpul apelurilor, FreeBuds 4i adoptă trei tehnologii anti-interferență. Tehnologia exclusivă de filtrare cu fascicul permite microfoanelor să capteze cu precizie vocea utilizatorului. În plus, sistemul cu microfon dublu vine cu un design cu canal despicat pentru a reduce efectiv zgomotul vântului, iar tehnologia AI de reducere a zgomotului filtrează zgomotul suplimentar.

Alături de calitatea audio perfectă, căștile Huawei FreeBuds 4i oferă o experiență de interacțiune excelentă. Utilizatorii pot controla cu ușurință redarea muzicii sau apelurile vocale și pot activa tehnologia de anulare a zgomotului prin atingere gestuală.

HUAWEI FreeBuds 4i, alături de toate celelalte modele de căști din seria HUAWEI FreeBuds, sunt compatibile cu toate sistemele de operare, astfel că pot fi conectate cu ușurință la toate smartphone-urile care rulează iOS și Android. La conectarea cu smartphone-ul, informațiile legate de bateria căștilor și de cutia de încărcare le vor fi afișate rapid utilizatorilor.

Căștile sunt disponibile local la prețul recomandat de vânzare de 399 lei.

Galerie foto