Înainte de IFA 2012, să începem cu povestea. Am fost prima oară la IFA (Internationale FunkAusstellung) Berlin cred că era în 2005. Pe vremea aia abia apăreau primele televizoare HD, primele tentative de 3D, primele playere MP3 care încercau să concureze iPod. Pînă atunci expoziția se ținea din 2 în 2 ani, de-atunci este în fiecare an.
IFA 2012
Anul acesta am fost, cred, pentru a patra oară la eveniment, iar tendințele sunt clare. Trebuie să notez de asemenea că, spre deosebire de CeBIT Hanovra care pare să intre la apă de la an la an, IFA Berlin pare mai extins și a fost plin de vizitatori. Am văzut un stand super-mare al Intel unde erau o grămadă de ultrabook-uri. Samsung, LG, Panasonic, Sony și Philips au avut iar standuri imense, unde s-au prezentat zeci și sute de produse noi.
Deja v-am scris despre vreo 10 gadgeturi, promit că voi continua să scriu despre ce-am văzut acolo și zilele următoare voi puncta și ce nu am văzut. N-am găsit stadurile Lenovo, Huawei, Ford și știu că Asus au avut prezentările în afara expoziției, dar nu am putut ajunge acolo. O să revin cu toate aceste detalii.
Am văzut doar două standuri telecom anul acesta, Vodafone și T-Mobile. Ambele erau pline pînă la refuz. Găsiți și un clip de la divizia mobilă Deutsche Telekom aici.
Tendințe în tehnologie
Marii jucători au lăsat-o mai moale cu fenomenul 3D. Acum 2-3 ani, de fapt, după succesul Avatar în 3D, toată lumea se bătea în astfel de televizoare. Acum, 3D are funcție doar de promovare, televizoarele 3D nu mai erau așa omniprezente. Existau la standuri ca și altele, dar focusul pare să fie pe Smart TV și noile tehnologii de imagine.
Două formate par să facă valuri în 2012 – adică au fost peste tot: televizoare OLED și cu rezoluție foarte mare: 4K, adică 3840 x 2160 pixeli, zisă de asemenea Quad High Definition sau Ultra High Definition (UD). Am văzut iar câteva prototipuri de 3D fără ochelari. Mi s-a spus însă că este foarte foarte scump și că n-ar avea rost să fie produse comercial – sunt doar demonstrații. Nu mai zic că televizorul are nevoie de întuneric ca să poți vedea efectele 3D și de asemenea să stai perfect în mijloc. Înapoi la lucru, zic!
Am văzut de asemenea la expoziție o grămadă de computere și laptopuri noi, Windows 8 peste tot. Mi s-a părut impresionant un ultrabook Samsung Seria 9 cu Windows 8 – arată excelent, se mișcă excelent. Nu știu încă dacă voi putea trece rapid la Windows 8, am făcut experimente, dar nu știu dacă găsesc toate aplicațiile cu care m-am obișnuit. Aștept niște detalii de la Microsoft România, dar încă aștept. Sistemul de operare se mișcă bine, atât pe PC-uri, cât și pe tablete, dar ce pot să zic – Android se mișcă la fel și totuși un laptop cu Android a fost chiar absurd. Nu, pentru productivitate ai nevoie de uneltele cu care te-ai obișnuit, plus tastatură și mouse. De-aia sunt un fan al proiectului Transformer – să poți avea și tabletă, dar și un computer. Totuși, mai trebuie lucrat. Iar despre Windows 8 o să vă anunț imediat ce am ocazia să-mi verific teoriile în practică.
Am văzut iar computere All in One, o mulțime chiar, la majoritatea jucătorilor prezenți la expoziție. Plus computere cu touchscreen sau interfață prin gesturi. Atât touch, cât și gesturile sau controlul prin comenzi vocale – toate par să fie semnale despre tehnlogia viitorului. Vor evolua în continuare și vor fi tot mai prezente.
IFA 2012 a găzduit la standuri foarte multe tablete, dar și aplicații de tablete. Poți avea telecomandă și ghidul TV electronic direct pe tableta favorită. Poți transfera fotografii sau filme de pe cameră pe tabletă. Poți juca jocurile favorite de pe tabletă pe televizor. E clar că tableta devine parte din “ecosistem”. Mulți aveau și iPad în schemă, dar mulți aveau tablete Android. Rezistența la apă și la zgârieturi devine acum aproape standard pentru produsele premium.
Pe zona foto, cei care au participat la IFA pariază pe compacte, iar principala tendință aici rămâne adoptarea Android. Plus alte îmbunătățiri, de tehnologie foto, senzor, procesor de imagine, obiectiv. Tehnologia WiFi devine standard pentru transfer de poze, conectare cu alte device-uri și așa mai departe.
Am văzut și o zonă dedicată muzicii digitale, care pe vremuri era pe primul loc. Acum în această zonă erau doar branduri precum Yamaha, Hama, Gibson. Dar m-am bucurat că există. La IFA 2012 am văzut și nenumăratele chestii tipice de expoziție – mașini tunate, fete în diverse costume și ipostaze, stand-uri muzeu, concerte și prezentări zgomotoase, și multe altele. Câteva imagini, mai jos.
Galerie foto
[nggallery id=440]