Am fost aseară la lansarea Samsung Galaxy Note 10 în România, un eveniment organizat după ce telefonul ajunsese deja la test. Totuși, eram curios să văd Note 10 simplu, care sper să vină și el la teste destul de rapid.

Cele două smartphone-uri din noua serie Galaxy Note 10 au fost prezentate oficial în România. Conform oficialilor, Galaxy Note10 a generat cu 20% mai multe precomenzi decât Galaxy Note 9 anul trecut. Discursul a fost extrem de scurt, au prezentat pe scurt telefoanele și faptul că sunt dedicate producătorilor de conținut. Au fost mai multe zone de demo, una în care se prezentau funcțiile S-Pen, alta în care se juca FIFA pe smartphone, cu tehnologia Game Booster bazată pe inteligență artificială.

Văzusem deja Note 10+, varianta mai mare, așa că eram curios să văd modelul simplu. Note 10 este chiar interesant, este compact, se poate utiliza foarte bine cu o mână și are tehnologii bune. Totuși, de notat că ecranul are rezoluție mai slabă și bateria este de doar 3.500 mAh, destul de mică pentru un smartphone de top. Totuși, este varianta mai ieftină a modelului și asta explică situația. Vedeta este Note 10+.

Este pentru prima dată în istoria seriei Note când vorbim de două variante. Până acum exista o singură versiune Note. Nu vă lăsați speriați de dimensiuni, noile modele sunt extrem de compacte pentru că ecranele nu au practic deloc margine. Note 10+ are ecra de 6.8 inch dar este cât Note 9 care avea ecra de 6.4. O să vedeți în comparația pe care o s-o fac luni.

Utilizatorii au asociat de-a lungul timpului Note-ul cu telefonul premium, care înglobează cele mai bune specificații din seria Galaxy, fapt care se aplică în fiecare an. Ne bucurăm să vă prezentăm cele două telefoane din seria Galaxy Note 10, care sunt destinate atât celor care vor să fie maximum de productivi, care au nevoie de un device de încredere în orice moment și care se pot folosi de capabilitățile S Pen-ului îmbunătățit, celor care își exprimă creativitatea prin foto și video și care vor să editeze direct de pe telefon, celor pasionați de gaming, cât și celor care au nevoie de conectivitate și viteze mari, precum și de o baterie pe care o folosești întreaga zi”, a spus Alexandru Costache, Head of Telecom Product Management, Samsung România.

În România, telefoanele din seria Galaxy Note10 vor fi disponibile în magazinele partenerilor selectați începând cu data de 23 august 2019, în culorile Aura Glow, Aura Black, Aura Pink pentru Note10 și Aura Glow, Aura Black, Aura White pentru Note10+.