Lenovo Yoga – tableta Android cu versiuni de 8 și 10 inch – a fost lansată oficial la Milano. Este produsul care va fi promovat împreună cu Ashton Kutcher. Tableta aduce îmbunătățiri unui design cunoscut, fac pariu că îl recunoașteți. Noutatea ar consta în acel picior/stand pe care tableta poate fi așezată pe post de ramă foto sau ecran pentru filme. O inovație cu adevărat serioasă o reprezintă autonomia promisă de 18 ore, dacă se dovedește reală. Una peste alta, versiunea de 8 inch mi-a plăcut mai mult.

Lenovo Yoga tableta
Lenovo Yoga tableta

Tableta Lenovo Yoga are câteva atuuri și câteva dezavantaje. Rezoluția ecranului este 1280×800 pixeli, nu ai imaginea perfectă de la un Full HD. Pe de altă parte, autonomia mare este un avantaj. Nu am remarcat niciun lag în interfață și nici nu este foarte elaborată comparat cu Android stock.

Prețul pentru versiunea de 10 inch este 299 euro, iar pentru cea de 8 inch de 229 euro. Cea mică oferă o imagine mai bună, este compactă și are o husă pentru ținut în buzunar. Cea mare are o husă cu tastatură Qwerty destul de interesantă. Nu știu ce autonomie are tableta mică, dar în continuare îmi place mai mult.

O să revin cu impresii privind tableta de 10 inch, pe care am ocazia să o testez.

Detalii tehnice

Ambele tablete au la versiunea WiFi un procesor Mediatek MT8125 – quad-core la 1,2Ghz – iar versiunile 3G vor avea un MT8389, quad-core la 1,5GHz. Memoria RAM este de 1GB (DDR2). Ambele vin cu Android 4.2.2, nu avem detalii privind actualizările. Stocarea internă este de 16GB, dar au slot pentru carduri microSD. Camera foto are senzor de 5 megapixeli, destul de ok. Bateria este de 9000 mAh la cea de 10 inch, iar la cea mică este de 6000 mAh, promit o autonomie similară, de 18 ore.

Greutatea este de 400 de grame pentru tableta de 8 inch, 610 grame pentru cea mare.

Există o serie de accesorii, huse care protejează tableta, dar și huse cu tastatură Qwerty. Abia aștept să văd cum funcționează, revin cu detalii…

0025

Galerie foto

Dan Dragomir

editor at Computerblog.ro
Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Autorul poate fi contactat pe adresa [email protected] și telefon 0769.066.003.
!! NU SUNT MAGAZIN SAU SERVICE !!