Am avut ocazia să testez Orange Smart Home, sistemul pe care operatorul îl va comercializa din 2016, aflat acum în perioada de testare cu 50 de clienți Orange și bloggeri. Experiența de instalare a fost foarte plăcută, a fost up&running în aproximativ 20 de minute, ghidul online a fost bine gândit și ușor de urmat, totul a mers ok.
Orange Smart Home
Soluția necesită o conexiune de mare viteză la Internet, un router care să aibă cel puțin două porturi Ethernet libere, iar conectarea dispozitivelor se face în câțiva pași simpli, vă povestesc mai jos. Apoi puteți instala senzorii smart și puteți accesa totul printr-o interfață web sau prin aplicații pe smartphone sau tabletă.
Am testat versiunea compusă din unitatea centrală, care se conectează la router, camera video de supraveghere, priză inteligentă, senzor de fum, senzor de umiditate, senzor de ușă sau fereastră plus un senzor trei în unu, care detectează mișcarea, lumina și temperatura.
Soluția este gândită pentru monitorizare și supravegherea locuinței sau a biroului. Atât unitatea centrală, cât și senzorii se instalează și sunt controlați printr-o interfață online, iar după setarea lor se pot seta diverse scenarii de lucru pe care eu o să le testez. De exemplu – Zi normală de lucru, Vacanță, Week-end și așa mai departe.
Senzorii pot trimite diverse alerte, fie pe e-mail, fie pe un dispozitiv mobil, în funcție de modul de lucru ales. Se pot face combinații smart, de exemplu, camera video poate începe să înregistreze dacă senzorul de mișcare a detectat ceva prin casă. M-a surpris de exemplu faptul că am primit email când am mutat senzorii după conectare în camerele lor. De exemplu, am dus senzorul de fum în bucătărie, cel de inundație în baie, iar cel pentru ușă în hol. Imediat, am primit alerte că senzorii au fost mutați din loc, o chestie la care nu mă așteptam și mi se pare interesantă.
De asemenea, în caz că pică internetul – una din marile probleme pentru sistemele de supraveghere și cele de tip smart home – cei de la Orange s-au gândit la o soluție: unitatea centrală are un slot pentru SIM-uri, unde puteți introduce o cartelă prepaid. Aceasta se va activa doar dacă pică curentul și sistemul detectează activitate conform modurilor de lucru alese. Se pot adăuga mai multe dispozitive de securitate accesibile printr-o singură interfață.
Mi se pare că anul 2016 va fi unul al casei inteligente. Am tot avut discuții pe tema asta și au fost de-a lungul timpului multe inițiative, de la frigiderul cu Internet care citește etichetele și te anunță când expiră laptele sau ai rămas fără, la aragazul smart conectat la baza de date cu rețete, televizorul a devenit deja inteligent, iar senzorii smart sunt tot mai mult folosiți. Pentru oricine, acasă sau la birou, un astfel de sistem este extrem de util. Pe de o parte puteți anticipa micile incidente casnice, mașina de călcat uitată în priză, friptura care a rămas prea mult în cuptor, mașina de spălat sau țeava care inundă baia. Cine știe, dacă ajungeți la timp datorită alertei puteți scăpa doar cu sperietura. Pe de altă parte, aveți o soluție pentru efracții și alte întâmplări neplăcute, puteți filma totul, puteți vedea de la distanță ce se întâmplă acasă.
Mi-a plăcut la Orange Smart Home atât instalarea ușoară cât și faptul că funcționează ok, fără bug-uri și alte probleme. Aplicația de Android este foarte ok, la fel și interfața online. Pentru terminalele iOS (respectiv iPhone sau iPad) , aplicația nu este deocamdată în iTunes, este nevoie să soliciți o invitație pe e-mail. O aștept și eu și o să revin cu detalii după ce o testez. Am să revin pe tema asta după ce am să testez mai mult timp sistemul în diferite scenarii de utilizare. Oricum, prizele smart mi se par acum una din cele mai bune soluții pentru acasă, de asemenea, cred că aș instala și la birou.
Și câteva print-screen-uri din aplicația Android:
Vouă cum vi se pare ideea? Aveți deja sau ați instala așa ceva acasă sau la birou?
Pare interesant sistemul la prima vedere dar nu se stie cat e de functional si fiabil in timp. Alternativ, referinte bune au sistemele Chuango, producator cu ceva vechime in domeniul security, care a dezvoltat o serie de sisteme de alarma foarte interesante, atat ca functionalitate cat si ca design, wireless, la care se pot conecta o multitudine de echipamente si care sunt foarte usor de folosit si instalat. Puteti arunca un ochi pe http://www.spy-shop.ro/sistem-alarma-wireless-gsm-sms-chuango-cg-8800g3.html (a nu se considera reclama)
 
Si eu sunt Tester al Echipamentului Orange Smart Home(cred ca luna aceasta undeva prin 31 trebuie sa returnez produsul napoi).
Mey,eu la inceput am fost oarecum incantat de Serviciu,dar apoi peste cateva zile cand deja il folosisem,nu mi se pare nust ce,e mult prea banal si simplu. Cand ajung astea pe piata posibil ca vor avea si un pret al abonamentului destul de „piperat” cum stie Orange sa configureze pretul abonamentelor. 🙂
 
Dacă prețul e bun îmi iau. Îmi pare rău ca nu m-am băgat si eu la teste. Am crezut ca nu voi avea timp sa o fac, dar se pare ca aveam 🙂
O data de lansare oficială si niște prețuri estimative?
 
Deocamdată nu știm nimic oficial despre preț.
@Daniel & @Florin – sistemul este util dacă se întâmplă ceva acasă, în rest, normal, e absolut plicticos 🙂
Urmează să aflăm detalii privind data lansării și prețurile, dar revin pe tema asta cât pot de repede.
 
Banal. Scump.
Exista alternativa Xiaomi Smart Home. 42$
 
Salut, este banal atâta timp cât nu se întâmplă nimic acasă. Nu inunzi pe nimeni, nu uiți mașina de călcat în priză, nu uiți gazele sau nu intră cineva prin efracție. Altfel, devine o chestie foarte foarte utilă pentru toată lumea.
Sistemul Xiaomi este diferit, are senzor de mișcare și de ușă/fereastră și cam atât. Sistemul Orange este un pic mai complex și un pic mai flexibil.
 
Buna ziua, sunt interesat sa accesez o firma ptr. montat acest system la o suprafata de 8 ha.
 
Am trimis mai departe, sper sa va contacteze.
 
Din pacate, suprafata este prea mare. Aveti nevoie de un sistem cu acoperire mai mare decat ceea ce are Orange disponibil in acest moment.