Am văzut aseară ambele modele, Galaxy S8 și Galaxy S8 Plus, am rămas plăcut impresionat. Telefoanele sunt în România, o să ajungă și la review curând, dar livrarea către public va fi din 20/21 aprilie , chiar 28 aprilie după unele informații.

În primul rând nu alunecă, chiar dacă sunt subțiri și înguste, stau foarte bine în mână. În al doilea rând, cel mic chiar pare ok, destul de compact pentru utilizarea de zi cu zi. Cel mare e un monstru pentru cei care au nevoie de ecran mare – bun pentru orice. Ecranul Infinity Display este chiar mișto, dacă la S7 părea ascuțit la margini, senzația dispare la noul model. Desigur, consider în continuare că ai nevoie de husă pentru un astfel de terminal. Oricât de bine l-ai feri și oricât de bună e sticla Gorilla Glass 5, pînă la urmă tot o să cadă aiurea și va rămâne fie cu urme, fie se va sparge de tot. La evenimentul din România nu au zis nimic de garanția specială care era anunțată în US, care pe surse includea și schimbarea ecranului spart.

Am văzut telefonul în condiții de lumină slabă, ca la demo, o singură zonă era mai luminată, iar acolo se vedea pe spatele telefonului cum a adunat toate amprentele posibile. Va fi greu de menținut curat fără o husă, cu riscul să mă repet, e nevoie de una.

Am activat camera foto, dar în situația aia nu prea ai cum să-ți dai seama dacă e bună sau nu, pozele trebuie văzute pe un ecran mare pentru a vedea ce și cum. Detalii despre camera foto găsiți la Călin, dar eu aștept să testez camera în condiții normale de lucru, afară, seara, macro și altele.

De asemenea, a fost imposibil de testat scannerul de iris sau recunoașterea facială, dar o să le pun la treabă cu prima ocazie, când ajunge modelul de teste. Nici Bixby nu mergea în gălăgia de la eveniment, cred că și el merită testul său, separat. Ce mă îngrijorează foarte tare este în continuare autonomia, adică bateriile sunt relativ mici în comparație cu monstrul de ecran. Da, ai fast-charging, ai wireless charging, dar câte ore poți lucra pe telefon înainte să cauți bateria externă? Probabil că destul de puține.

Am văzut DEX, standul de birou care permite folosirea ca un computer. Este ok, cu o interfață destul de familiară, îl poți folosi pentru browsing, pentru documente, pentru e-mail. Totuși, nu am văzut Word, ci doar un Excel, iar impresia a fost că nu poți controla rezoluția ecranului extern, deci totul se vedea foarte mare. Probabil puteai să faci zoom-out, dar nu am găsit la moment. Mouse-ul se mișcă tot în reluare, combinația de Android + Blutetooh + Mouse și tastatură pare să aibă lag chiar și cu cele mai noi tehnologii. Sau poate e doar o impresie personală. Să mă contraziceți dacă e cazul.

Galaxy S8 Plus pare un pic cam mare dacă vrei să îl ții în buzunarul de la blugi. Ca să obțină diagonalele astea imense, Samsung a crescut un pic lungimea terminalelor, practic S8 este cu 6 milimetri mai lung decât S7 Edge, totuși pare mic în comparație cu telefoanele competiției care au ecrane de 5.5 sau 5.7 inch.

 
Am înțeles că telefoanele pentru test sunt deja pe drum. O să caut să mă joc cu ele cât mai intens, să vă pot răspunde la întrebări. Orice nelămurire aveți, întrebați în comentarii.

Galerie foto