Xiaomi mi-a lansat o provocare foto: să folosesc camera de pe Redmi Note 11S pentru a surprinde trei clădiri favorite din București. Am răspuns provocării și-am constatat că acest model chiar are o cameră foto foarte bună. Senzorul de 108 megapixeli surprinde detaliile, iar camera ultra-wide s-a descurcat foarte bine.

Imagini din București

Am ales printre clădirile reprezentative pentru București sediul central al CEC de pe Calea Victoriei. De asemenea, tot din zonă magazinul Victoria și apoi sediul Băncii Naționale. Sunt clădiri istorice și emblematice și îmi place să le vizitez de câte ori am drum prin zonă. Poți observa mereu detalii noi și poți să te reîntorci în trecut. Eu am vizitat zona asta și înainte de 1989 și am o mulțime de amintiri de atunci.


Redmi Note 11S este un telefon gândit să fie bun la toate capitolele. Însă are un focus special pe zona de foto. Este printre cele mai accesibile terminale smartphone care aduc o cameră de 108 megapixeli. Cu un senzor puternic, Samsung, care înainte era rezervat doar telefoanelor de tip flagship.

Camera principală este ideală în orice situație. Poate face fotografii de mare rezoluție, se pot combina pixelii pentru imagini de noapte mai bune, se descurcă cu peisajele, dar și cu portretele. Senzorul Samsung este printre cele mai bune de pe piață și are procesarea foarte bună, ajutată de ISP (image signal processor) integrat în Mediatek Helio G96.

În cazul acestui model, procesorul Mediatek contribuie le sporirea performanțelor foto. Senzorul este Isocell HM2 de la Samsung, care se descurcă bine în orice situație. Poate folosi tehnologia nona-binning pentru a surprinde imagini pe lumină slabă. Gupează nouă pixeli într-o matrice 3×3, devenind astfel unul singur. Aceasta înseamnă că obțineți o dimensiune efectivă a pixelilor de 2,4 µm și astfel camera poate obține atât de mult mai multe informații despre lumină pentru un singur pixel.

Pe lâmgă senzorul principal, și camera ultra-wide este ok, ideală pentru clăridile mari, precum sediul CEC sau sediul BNR. Este perfectă mai ales acolo unde nu ai loc să fotografiezi de la distanțe mai mari datorită altor clădiri.

Camera de macro de 2 megapixeli este suficient de bună încât să poți posta realizările pe Instagram. Permite fotografierea de aproape, de aceea sunt de ajuns chiar și doi megașieli. Mai mult, camera de selfie de pe ecran, de 16 megapixeli s-a descurcat foarte bine.

Mai multe despre Redmi Note 11S puteți afla din review-ul meu de aici. Redmi Note 11S cu 6GB de RAM și 64 GB de stocare costă 1.299 lei. Modelul cu 6GB de RAM și 128GB de stocare costă 1.399 lei. Și 11S primește cadou căștile Redmi Buds 3 în perioada 24 februarie – 9 martie.