Căutați un tratament pentru insomnie? Există un dispozitiv smart: robotul Somnox, care promite că vă oferă un somn mai bun, mai odihnitor, după care să vă simțiți mult mai bine. Am văzut robotul la ShowStoppers, un evenimet care are loc înaintea IFA Berlin și este și la Mobile World Congress, unde participă mai mult start-up-uri sau companii care nu vor stand în expoziție.

Somnox nu este tocmai un robot, deși este prezentat așa de către producători. Este mai degrabă ceea ce putem numi o „pernă inteligentă” și este mai degrabă un adjuvant pentru somn, nu un tratament pentru insomnie, dar prezentarea este bine făcută, mi-a atras atenția și am zis să vi-l arăt și vouă. Oricum nu prea sunt alte chestii foarte interesante prin târg. Mă rog, cel puțin pînă acum sunt foarte puține.

Dispozitivul Somnox este în curs de livrare după ce au avut o campanie pe Kickstarter. Au strâns mai bine de 200.000 de dolari, iar la IFA am văzut chiar produsul final. Conform informațiilor de pe site-ul oficial, dispozitivul combină ideea unui „partener virtual” cu cea de la brățările și ceasurile smart. Include un ghid de exerciții care pot ajuta să adormiți mai repede, dar și sunete speciale. Chiar știe să respire sacadat, ca și cum partenerul vostru a adormit și vă transmite acea stare de somnolență.

Proiectul a început în 2015 la Universitatea Tehnologică Delft din Olanda. Cercetătorii spun că respirația lentă permite corpului să se relaxeze și induce în final somnul. Cei care suferă de insomnie se tem să se urce în pat pentru că știu că nu vor adormi, dar acea temere accelerază ritmul respirației și practic alungă somnul. Somnox trebuie însă ținut în brațe, exact ca un partener, ca să puteți adormi mai ușor. Cercetătorii au stabilit și faptul că respirând mai ușor, somnul este mai odihnitor.

Robotul Somnox sau perna inteligentă poate fi comandată pentru 550 de dolari, dar nu știm când vor produce următorul lot. Probabil vor aduna întâi comenzi din nou, pentru a face un lot mai mare.