Blackberry Z10, terminal pe care l-am apreciat pozitiv încă de la primele zvonuri, s-a dovedit un smartphone bun pe nișa lui, dar nu îl văd ca un competitor direct cu iPhone, Galaxy sau One. Pur și simplu ecosistemul limitat și prețul mare îl duc pe o nișă: este un terminal pentru cei din business, pentru cei care s-au săturat de bug-urile Android și de restricțiile iOS. Este foarte bun pe nișa lui, cred că va concura foarte bine cu terminalele Windows Phone. Dar cam atât.

Blackberry Z10
Blackberry Z10

Am utilizat Blackberry la versiunea de OS 5, cu un Bold 8900 dacă nu mă înșel. Cam un an de zile l-am avut. Pe atunci și mie mi se părea genială și esențială tastatura Qwerty și făceam pariuri că nu rezist fără ea. Dar de când am văzut display-ul iPhone și am făcut primele teste cu el, am folosit fără probleme touchscreen-ul. Acum nu aș putea reveni la Qwerty, nu la un Q10 asta e clar. Dar cu Z10 m-am înțeles bine.

Pro și contra Blackberry Z10

Ce mi-a plăcut:
– telefonul arată perfect și se mișcă foarte bine;
– display-ul este foarte bun, culorile sunt intense la fel ca la i5;
– noul OS este stabil și rapid, interfața bună, gesturile sunt ok după ce te obișnuiești cu ele;
– autonomia a fost cam de 13 ore în utilizarea normală – telefon, browser, Facebook, Twitter, camera foto/video;
– filmele și jocurile merg ok, fără sacadări sau probleme. Sunetul este bun;
– telefonul a funcționat impecabil, n-am avut probleme, iar spre deosebire de colegii cu iPhone am avut semnal peste tot;
– la Blackberry poți plăti aplicațiile direct cu PayPal – ceea ce mi se pare un mare avantaj dacă folosești sistemul de plată mobilă. Fără card, fără riscuri.

Ce nu mi-a plăcut:
– cea mai mare problemă o reprezintă lipsa aplicațiilor. Nu ai aplicații oficiale pentru Instagram, Pinterest, Tumblr, nici aplicații de taxi, de editare foto. Dar sunt și vești bune, am să revin mai jos în capitolul dedicat;
– sunt foarte puține aplicații free, majoritatea sunt pe bani;
– dacă se confirmă prețul anunțat pe zvonuri, este mare pentru un astfel de terminal;

Trebuie să pui la socoteală și nevoia de a te adapta la noile gesturi, lipsa butonului “Back” sau “Home”. Nu e dificil, dar poate frustrant uneori. Dar măcar poți închide rapid orice aplicație și poți schimba rapid între aplicații când lucrezi la ceva.

Blackberry Z10

Terminalul cu care Blackberry vrea să concureze Apple și iPhone are dotări de top. Ecranul este de 4.2 inch, dar rezoluția este 1280×768 pixeli și densitatea de 355 ppi, una din cele mai bune din industrie. Procesorul este dual-core la 1.5 GHz Snapdragon Krait pe chipsetul Qualcomm MSM8960. Dispune de 2GB de memorie RAM, ceea ce face ca totul să funcționeze perfect. Acceleratorul grafic este Adreno 225, unul cel puțin ok.

Are 16GB pentru stocarea internă, dar și slot de carduri micro SD. Tot citesc pe diverse bloguri că nu prea contează cardul micro SD, dar vă spun că este esențial. Am colecția de muzică, filme, ebook-uri și am jocuri salvate pe card. Când schimb telefonul sau testez ceva nou, mut doar cardul și am acces la fișiere instant. În plus, fac poze cu DSLR-ul folosind un micro SD cu adaptor. Când îmi place o fotografie, scot micro-SD-ul și îl bag în telefon, mut pozele dorite în 20 de secunde și le pot da share pe orice rețea socială.

Camera foto are senzor de 8 megapixeli și o optică excelentă, am un capitol dedicat și pentru asta, mai jos. Camera frontală este de 2 megapixeli, foarte bună pentru conferințe și video chat. Are toate dotările necesare unui smartphone: WiFi, GPS, accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, busolă digitală. Are Bluetooth 4.0, NFC, micro USB, port micro HDMI.

Bateria este de 1800 mAh, de nivel mediu. Probabil cu una mai mare ar fi devenit prea lat. Oricum nu prea intră la categoria terminale slim. Dar arată perfect pentru un dispozitiv business.

bb z10

Autonomie

Autonomia este bună. La început l-am frecat toată ziua, a fost conectat la net non-stop pe 3G, cu GPS activat, WiFi și toate cele. La 8:20 pm mai avea 19% baterie. Peste noapte pierde în medie doar 3% din baterie. Pe parcursul zilelor în care l-am folosit non-stop am reușit să-l epuizez mai repede, dar totuși a rezistat mai bine ca S3 sau i5. Am pornit dimineață cu 97%, iar seara la Iași ajunsesem cu 20% la ora 7 dupămasă – iar pe drum în general se consumă mai multă energie căutând mereu rețeaua. Seara la zece mai avea baterie, dar l-am încărcat de la laptop să mă țină până după meci.

A doua zi, am început ziua cu 100%, dar l-am folosit și ca hot-spot și ca aparat foto/video, așa că pe la ora 16-00, după 8 ore de utilizare, avea 15% și a trebuit să-l reîncarc. Funcția hot-spot epuizează mult mai rapid bateria comparat cu celelalte.

Nu am apucat să văd un film complet să-mi dau seama dacă rezistă sau nu ok, poate am să revin pe tema asta.

Blackberry 10 OS

Noul sistem de operare, Blackbery 10 OS, are multe avantaje și nu am reușit să descopăr vreun bug. Are o micro-arhitectură nouă care asigură că aplicațiile critice au întotdeauna acces la CPU și RAM. Are un micro-kernel, Neutrino, care rulează folosind doar L1 cache, foarte rapid, cu puține resurse. Din păcate nu am găsit nicio aplicație benchmark din cele disponibile și pe alte platforme pentru a încerca o comparație legată de performanțe.

Mi s-a părut însă foarte rapid, nu are pic de lag. De asemenea nu s-a încins niciodată. Icon-urile sunt similare cu cele din modelele mai vechi, sunt mari și aliniate fix ca la iPhone. Aplicațiile pornesc aproape instant.

BB Z10 - software update
BB Z10 – software update

Încă din primele zile de utilizare a descoperit singur un update software. I-am dat voie să îl facă, s-a descurcat foarte repede și totul a mers ok. Erau câțiva MB, nu a întâmpinat nicio dificultate. Deocamdată nu am observat nimic deosebit după actualizare.

Am avut o problemă cu Blackberry World. Telefonul a venit setat cu un cont alt cont și nu l-am putut schimba instant cum am făcut la Android sau iOS. Pentru a-l schimba trebuie șters complet telefonul – Security Wipe – un soi de factory reset. A durat 10-15 minute, am pierdut poze și aplicațiile instalate, dar l-am mutat pe contul meu. Am găsit principalele aplicații necesare, am găsit-o pe cea de WordPress, dar nu Instagram.

Blackberry Z10 - camera foto - sample
Blackberry Z10 – camera foto – sample

Camera foto

Camera foto mi s-a părut foarte bună. Din păcate pentru terminal, dezvoltatorii Blackberry nu au făcut prea multe moduri de lucru, filtre și setări speciale pentru capturarea imaginii.

BB Z10: poza sample in interior
BB Z10: poza sample in interior

Și în exterior e la fel, mai puțin la contre-jour.

BB Z10: poza sample in exterior
BB Z10: poza sample in exterior

Cu tranferul pozelor pe PC am avut un pic de furcă, dar l-am rezolvat. Nu a vrut să se conecteze din prima la USB. Adică spune: Device connected to PC. Dar pe PC nu apărea nimic (Windows 8). Driver oficial nu a găsit automat. Dar am găsit rapid softul oficial de la Balckberry, care însă s-a instalat greu și are nevoie de încă o librărie suplimentară de pe serverele Microsoft. Am instalat tot ce cerea, apoi a văzut telefonul și gata, a mers.

Filmarea este bună, dar stabilizarea trecută în detaliile tehnice nu prea funcționează, e cam tremurată.

Blackberry Z10 - hands on
Blackberry Z10 – hands on

Aplicații Blackberry 10 OS

Telefonul vine cu aplicație pentru Facebook, Twitter, dar și Deezer – serviciu de muzică în cloud – sau DailyMotion. Are mail integrat cu push, messenger, aplicație Linkedin și una pentru documente, prezentări și tabele. Are player de muzică și filme, iar FourSquare, Youtube sau Box. Include de asemenea o soluție Print to Go, compatibilă cu imprimantele de rețea și o aplicație Smart Tag care poate scana QR codas și poate citi etichete NFC. Soluția de navigație, Maps, nu are deloc hărți pentru România.

În Blackberry Wolrd am găsit aplicații pentru WordPress, o soluție GPS cu Nokia Maps, aplicație pentru starea vremii, File Manager și multe altele. Am găsit și câteva jocuri, mai experimentez zilele următoare.

Alte descoperiri

Telefonul mi-a ajuns la test pe 6 martie. Din prima zi mi s-a părut că seamănă cu iPhone 5, iar jumătate din cei pe care i-am întâlnit erau convinși că așa este. Când pui mâna pe el te prinzi repede despre ce este vorba, logo-urile sunt vizibile. Sau dacă îl vezi întors pe spate. Primul lucru de care te lovești este lipsa butonului de Home sau de Back. Ok, nici la iPhone nu ai back, dar ai buton dedicat de “Home” pe care îl apeși când e nevoie de ceva. Specialiștii Blackberry sunt convinși că te poți obișnui… Dar este relativ dificil. Nici dacă vii de la Qwerty, nici dacă vii de la touchscreen normal nu te poți obișnui din prima zi. Dar după câteva zile efectul de nou dispare.

Blackberry Z10 - pe spate
Blackberry Z10 – pe spate

Blackberry Z10 este suficient de ușor și subțire, da nu chiar ca iPhone 5. Butonul de Power/Lock este sus pe mijlocul ecranului, cu alte cuvinte ajungi greu la el. Pe lateral sunt butoane de volum și un buton central care nu prea face nimic. Dacă apeși prelungit pe el apare un soi de aplicație pentru comenzi vocale. Iconițele din meniu sunt relativ aceleași și ușor de recunoscut, dar mi se par cam mari, comparat cu dimensiunea ecranului.

Blackberry Z10 - meniu
Blackberry Z10 – meniu

Concluzii

Terminalul aduce cu adevărat Blackberry în lumea touchscreen, după eșecul Storm, care a fost un proiect ratat. Blackberry Z10 are într-adevăr toate ingredientele unui succes. Ei trebuie acum să dezvolte baza de conținut: aplicații, muzică digitală, filme, jocuri. Trebuie să aducă prețurile la un nivel ok și trebuie să continue pe linia terminalelor smartphone de top. Cred că au o șansă. Deja există două vești bune: un operator telecom a comandat 1 milion de terminale Blackberry Z10 – deci crede în succesul terminalului. Apoi, există deja un studiu care spune că utilizatorii nemulțumiți de Android și iOS trec la Blackberry. Sau au de gând să treacă. Deci șanse au.

Galerie foto

Video – interfața și aplicațiile

Telefonul a venit via Orange, prin programul lor Smartphone Testers.

Dragomir (OLD)

Contul vechi (my old account).

Am fost ziarist timp de 15 ani, ultimii zece ani i-am petrecut în domeniul IT. Din 2010 sunt blogger profesionist, în principal pe Computerblog.

Mă găsiți de asemenea pe Youtube cu un canal în care vorbim despre telefoane, aplicații și jocuri.

Am lucrat printre altele pentru ZF.ro, Descopera.ro, Go4IT.ro, Jurnalul.ro, PlayTech.ro, Zonait.tv și multe alte site-uri, ziare, săptămânale sau reviste.

Pot fi contactat pe email [email protected]
NU SUNT SERVICE SAU MAGAZIN !