HTC One X chiar este cel mai tare smartphone în momentul de față și nu mă feresc să o spun. Am pornit la testarea lui cu prejudecățile de rigoare, după ce anul trecut am avut doar experiențe negative cu terminalele taiwanezilor, după ce am tot citit pe-afară că One X ar avea probleme. Dar toate s-au dovedit povești. Cred că oamenii au confundat iar sample-urile de test cu versiunile finale ale produsului. Nu are nicio problemă de display și n-am putut reproduce nici alte bug-uri despre care se discuta pe forumuri. Sau poate am avut eu la test un model special…
HTC One X
Mi-am permis să laud One X încă dinainte de lansare, doar pe baza specificațiilor, iar acum pot spune că nu sunt deloc dezamăgit. Este un smartphone puternic, rezistent și care culmea, arată cel mai bine din seria de noi telefoane lansate pînă acum. Fiecare funcție pe care am testat-o a funcționat ok, ceea ce pentru lumea smartphone chiar este o premieră. De-asta cred că merită lăudat deși nu sunt plătit pentru asta și nici nu am vreo relație specială cu cei de la HTC.
Precizez că nu-mi plac gadgeturile albe și că nu îl recomad pentru culoare, deși per-total nici așa nu arată chiar rău. Ca hardware este ireproșabil și deocamdată cel mai tare smartphone disponibil în magazine. Dar este cu siguranță destul de scump: 2.649,99 lei la eMAG.
Fotografiile sunt foarte bune, are culori puternice și corecte, dar să nu exagerăm. Pe seară sau dacă mai cade lumina strâmb tot ai ceva probleme. Filmele ies bine, culori ok, calitate bună, dar mult mai tremurate decât la alte terminale smartphone. Vorbesc de tehnologia deja integrată, fără aplicații și editări ulterioare. Bateria, în mod surprinzător, a trecut bariera de o zi de utilizare, dar este drept că nu l-am butonat non-stop. Totuși, l-am butonat în total câteva ore – am jucat o mulțime de jocuri și bateria nu moare atât de repede ca la propriul smartphone. După 2-3 ore de utilizare scădea cu 20-25%, dar nu mai mult. Al meu scade peste 50% folosind același tratament.
Ca impresie per-total îi dau nota 9: [rating:9]
Design
Display-ul de 4,7 inchi nu mi s-a părut deloc mare, deși eu lucrez pe unul de 3,5 inchi. Rămân la părerea că trecerea la un ecran mai mare este naturală. Vrei să vezi mai multe pe ecran. Vrei să vezi mai bine o poză, un site sau un film. Nu știu care este limita de sus a ecranului perfect, eu m-am obișnuit și cu 5,3 inchi 🙂 Îmi place design-ul un pic curbat și înțeleg perfect și care este rostul lui: crește rezistența, mai ales la impact cu solul…
Am încercat să reproduc erorile de display semnalate pe câteva site-uri din afară, precum și cele menționate de unii comentatori de la noi. Ce a ieșit din test vedeți mai jos. Puteți apăsa pe ecran cu piciorul, nu se schimbă culorile. Am folosit camera foto din plin aproape 10 zile, nu are nicio problemă pe display. Cum spuneam, tind să cred că alea cu probleme au fost sample-uri de testare.
Mai precizez doar că butoanele au fost ok, sunt toate la locul lor și au funcționat ok de data asta. Chiar și cele touch de sub ecran.
Ca design îi dau nota 9: [rating:9]
Hardware
Am rulat unul din multiplele teste benchmark disponibile la ora actuală și rezultatele HTC One X sunt uimitoare. Nici nu mă așteptam altfel, Nvidia Tegra 3, 1GB de RAM (* cine mai ține minte că primul PC cu 1 GB de RAM era lansat în 2001?). Testele arată scoruri apropiate de nivelul tabletelor multimedia și nu trebuie să vă amintesc eu că și chestia cu scorurile ține de marketing. De fapt, experiența contează.
Camera foto este de 8 megapixeli, am făcut poze din toate pozițiile și am filmat o mulțime de clipuri, nu am ce să-i reproșez. Este adevărat, contează mult dacă umpli prin setări sau lași totul pe Auto. De asemenea, știu că există aplicații care oferă o calitate și mai bună, chiar dacă nu le-am folosit.
Pentru partea asta, îi dau nota maximă, 10: [rating:10]
Pentru baterie îi dau doar nota 8: [rating:8]
Concluzii
Dacă vrei să cumperi “telefonul anului”, nu ai de ce să mai aștepți, poți cumpăra HTC One X, nu au ceilalți vreo funcție sau tehnologie care să fie atât de importantă încât să conteze cu adevărat. Este maximum posibil în 2012.
Prețul este destul de măricel, deci nu pot să-i dau notă foarte mare la capitolul ăsta, doar 8: [rating:8]
Media finală iese: 8,8 [rating:8.8]
Am adăugat de asemenea un vide-preview, în care am accesat diferite aplicații și am rulat diverse funcții. La un moment dat a răspuns mai greu, dar vedeți filmul pentru a vă face o impresie.
Galerie foto
Câteva poze cu telefonul și la final fotografii făcute cu el…
[nggallery id=361]
4 comentarii