Da, am pus mâna pe unul dintre primele telefoane mobile iPhone 4 ajunse în România înainte de lansarea oficială prin Orange. E cumpărat de un prieten direct din SUA. Telefonul este surprinzător în multe privințe și acum sunt și mai convins că va avea succes peste așteptări, în ciuda prețului mare. Nu am avut foarte mult timp la dispoziție, dar vă pot spune primele impresii.

iPhone4 hands on

În primul rând, mi s-a părut mult mai subțire decât se anticipa. La un moment dat, din poze și prezentări, părea un telefon mamut de tipul celor care nu încap comod în buzunar. Nu este așa. Este foarte subțire, poate chiar mai subțire decât iPhone 3GS și are un design mai business, cu rama metalica extrem de apropiată de Blackberry. Este mai subțire decât Bold 9000 by the way.

iPhone4 hands on

Ecranul mi s-a părut uimitor, cu mult peste media terminalelor mobile și încă nu sunt convins că este comparabil cu Super AMOLED-ul de la Galaxy S. Mi se pare mai bun, însă trebuie să le văd față în față ca să îmi dau seama. De asemenea, totul merge instant, fără așteptări și clepsidre, ca și accelerometrul care rotește instant ecranul.

Am văzut și o filmare HD (720 p) cu telefonul Apple, arată foarte bine, în ciuda micilor probleme de adaptare la soarele direct. Însă asta se întâmplă și la camere semiprofesioniste. Pozele sunt de asemenea beton.

iPhone4 hands on

Am văzut de asemenea aplicația de ebook reader, iBook sau cum se cheamă. Mi s-a părut cea mai bună calitate a imaginii pentru un device de citit cărți digitale – ever. Și am văzut la lucru destule. Ce să vă mai spun, aștept cu nerăbdare telefonul.

Sper să-l putem testa după lansarea la Orange 🙂