Samsung Galaxy S10 este unul dintre cele mai bune terminale pe care le puteți cumpăra acum, dar rămâne relativ scump. Dacă nu vă plac dimensiunile modelului de top, Galaxy S10 Plus, atunci modelul simplu este cel mai interesant. El aduce toate tehnologiile de top ale momentului într-un corp de dimensiuni mai reduse, singura problemă fiind că se cam reduce și dimensiunea bateriei.
Dați un play la video și vă aștept cu comentarii.
Adaug și un link direct pentru cei care vor să cumpere acum una din variantele Samsung Galaxy S10.
Sumarul articolului:
Detalii tehnice Samsung S10
Display: 6.1 inch Dynamic AMOLED, 3040×1440 pixeli
Procesor: Exynos 9820
GPU: Mali-G76 MP12
Memorie: 8 GB RAM
Stocare: 128 GB
Camera foto: 12+ 12+ 16 megapixeli
Selfie: 10 megapixeli
OS: Android 9
Interfața: One UI
Bateria: 3.400 mAh
Preț: 4.399 lei
Pro și contra Galaxy S10
Atuuri:
– procesor puternic;
– camere foto noi;
– ecran incredibil;
– autonomie ok;
– design excelent;
Contra:
– păstrează un design familiar;
– gaură în ecran, nu e tocmai plăcută;
– baterie relativ mică;
Experiența cu S10 simplu
Am avut ocazia să testez toate modelele S10, de la marele Plus până la modelul compact S10e. Fiecare are atuurile sale și fiecare are avantaje fata de S9 sau S9 Plus de anul trecut. E adevărat, S10+ e foarte mare, a ajuns cât Note 9, imens. Iar S10e este varianta compactă, de buzunar, aproape de visul unui flagship de mici dimensiuni. S10 simplu este modelul perfect, destul de mare, dar nu foarte.
Modelul Samsung Galaxy S10 simplu are câte ceva din fiecare, seamănă cel mai tare cu S9+, dar are tehnologie nouă, noul procesor puternic, mult RAM, stocare mare, carduri microSD, camere foto noi și multe altele.
Procesorul nou este același de la S10+ sau S10e, dar rămâne o decizie ciudată a celor de la Samsung. E singurul de anul acesta pe 8 nanometri, rivalii au trecut deja pe 7 nanometri. Are nuclee Cortex A75 și A55, când rivalii trec deja la A76 și A56. Totuși, este departe de a fi slab. Cele două nuclee de mare putere, Moongoose 4, cam trec de orice concurență. Per-total are scoruri de performanță foarte bune. Totuși, folosind tehnologii de ultimă generație ar fi bătut de la distanță orice rival.
Are aceleași camere foto că S10+ pe spate, iar la partea de selfie are doar senzor de 10 megapixeli, într-o gaură rotundă în ecran. Cel mare are două camere pe partea frontală, pentru diverse efecte.
Bateria de 3.400 mAh este relativ mică, de obicei flagship-urile au baterii mari, la S10+ au ajuns la 4.100 deja, se putea face mai mult efort pentru modelul mediu. Totuși, e doar cu 100 mAh sub S9+. Pe de altă parte, noul procesor e mai puternic, noul ecran este mai colorat, deci e posibil că autonomia totală să fie slăbuță.
Prețul este relativ mare, pe-afară este prezentat la 770 de euro, deci vreo 3.700 lei. Probabil la noi s-au comandat multe unități înainte de ieftinire și speră să le vândă la prețul din momentul lansării.
Putere hardware și autonomie
Am rulat testele hardware obișnuite, AnTuTu este cel mai popular, Geekbench și altele. Sunt scoruri mari, aproape de S10+ sau ceilalți. În testul meu a ieșit foarte ușor sub S10+, dar am văzut și eu la alții teste în care unele modele ies mai sus, uneori și S10e iese mai sus. Depinde de anumite setări, de baterie, Power Saving, alte aplicații care rulează în fundal și așa mai departe. Oricum, diferențele reale sunt foarte mici.
Vedeți mai jos rezultatele.
Camera foto
Sistemul de camere foto de pe spate este același de la S10+, in senzor principal de 12 megapixeli, a doua cameră de 12 megapixeli cu zoom 2x, iar a treia ultra-wide cu senzor de 16 megapixeli. Samsung nu s-a străduit deloc să facă zoom mai mare sau altele asemenea.
Pe de altă parte, filmarea pe noile versiuni S10 este de o calitate foarte bună. Stabilizarea funcționează la filmare și se vad rezultatele foarte bune, mult peste orice rival.
Camera pentru selfie este ok, au ieșit poze corecte, cu culori foarte bune. Pentru camera frontală e mai interesantă lentila ultra-wide, probabil o să vedem pe viitor. S10+ are efect wife, dar este doar o decupare, a doua cameră este doar un senzor de adâncime.
Fotografiile au ieșit foarte corect, iamgini de bună calitate a, culori ok, contrast bun, HDR corect. Ies bine și pe lumină slabă, doar că sunt foarte mici diferențele față de S9/Note 9, speram la mai bine.
Cred că pe foto trebuie sa preia și Samsung și Apple ideile Huawei, cu zoom mare, cu procesare hibrid, iar pe viitor procesarea Al să fie cât mai bună.
Vedeți mai jos câteva dintre imaginile realizate cu acest model (micșorate):
Accesorii Galaxy S10
La un astfel de model, cu preț spre 1000 de euro, vă recomand întotdeauna fie asigurare la un vânzător serios, gen Orange, fie huse și carcase de protecție cât de mult se poate. Pentru Galaxy S10 sunt modele ieftine și modele un pic mai scumpe, dar care sunt mai bune. De-astea folosesc și eu la Note 9 al meu. Chiar și așa, uneori îl scot din ea și îl scap pe jos, ceea ce este enervant uneori.
Mie și S8 și S9 mi-au căzut destul des, e adevărat că niciunul nu s-a spart și nu s-a defectat, dar semne aveau . Așa că vă recomand să puneți husa care acoperă și ecranul. Dacă e impecabil luați mai mulți bani la Buy Back sau dacă îl vindeți direct pe site-uri de anunțuri. Dacă e ușor zgâriat și are diverse urme, nu mai luați cine știe ce pe el.
Concluzii
Samsung Galaxy S10 simplu este un flagship puternic și dotat, care vine însă cu un preț măricel pentru ce oferă. Da este ușor sub iPhone, dar este ușor peste Huawei P30, iar alți producători asiatici aduc tehnologie de top la prețuri mai mici. Pe măsură ce chinezii fac tot mai multe modele de top cu prețuri de 500-600 de euro, vânzările marilor producători continuă să scadă. Sigur, în afară de Huawei nicio companie chineză nu concurează pe zona foto destul de bine, iar Huawei mai trebuie să lucreze la video de asemenea. La fel, nu au baterii destul de bune, nu au interfața bună și așa mai departe. Dar după cum se vede, mulți preferă prețul mai bun unor specificații de top. Sau se mulțumesc cu mai puține detalii dacă telefonul are procesor de top. Deci situația este tot mai grea pentru Samsung.
S10 simplu este o alegere bună și sunt sigur că există utilizatori pentru care S10+ este pur și simplu prea mare și prea scump. Iar ca achiziție, pe lângă Buy Back și rate există și oferte la abonament și multe alte variante de a cumpăra cel mai nou terminal. Așa că mă gândesc că toată lumea se va descurca ok și anul acesta.
Este un telefon foarte bun care isi merita banii, recomand cu caldura!