Am testat Xiaomi 14T Pro, flagship-ul de toamnă care vine la preț mai bun. Este foarte bine dotat, făcut din materiale bune, rezistent la apă și praf. Are camerele foto Leica cu toate avantajele pentru utilizatorii pasionați. Ecranul este super-luminos și are rată de refresh mare. Este adevărat, dacă “turezi motoarele”, autonomia este limitată. Dar știe să economisească energia atunci când este nevoie. Și trebuie să repet: vine la un preț foarte bun.
Sumarul articolului:
Pro și contra Xiaomi 14T Pro
Avantaje:
- design și materiale premium;
- performanțe hardware peste așteptări;
- camere foto Leica bune;
- preț foarte atractiv;
Dezavantaje:
- nu are cameră periscop;
- stabilizare și autofocus doar pe senzorul principal;
- autonomia normală este limitată;
Detalii tehnice Xiaomi 14T Pro
Ecran: 6.67 inch, AMOLED, 2712×1220 px, 144Hz, Dolby Vision, HDR10+, 4000 nits
Procesor: Mediatek Dimensity 9300+ (4 nm)
GPU: Immortalis-G720 MC12
Memorie: 12GB RAM
Stocare: 512 GB / 1TB UFS 4.0
Camere foto: 50 + 50 + 12 megapixeli
Selfie: 32 megapixeli
Dimensiuni: 160.4 x 75.1 x 8.4 mm
Greutate: 209 g
Baterie: 5.000 mAh + 120W
OS: Android 14, HyperOS
Tehnologii: Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC, infraroșii, USB Type-C 2.0, IP68
Preț: 3.874,46 lei / 4.699,99 lei
Dă nota ta înainte de a merge mai departe:
Impresii după testare
Am fost foarte impresionat de Xiaomi 14T Pro, mai ales că noi în primăvară nu am primit modelul Xiaomi 14 Pro, doar modelul compact Xiaomi 14. Oricum, este puțin și peste acela, dar este adevărat că modelul Xiaomi 14 este și el disponibil la preț foarte bun acum. Acesta avea Snapdragon 8 Gen 3, dar scorurile sale de performanță sunt sub Xiaomi 14T Pro. Să vedeți mai jos.
În cazul “seriei T”, ambele modele au aceeași dimensiuni, nu mai există telefon compact. Xiaomi 14T are însă un procesor imediat inferior, Dimensity 8300 și senzori foto care sunt mai mici ca dimensiuni. În rest arată la fel și are cam aceleași tehnologii. Bateria se încarcă mai lent, dar asta nu-i afectează pe mulți utilizatori. Iar prețul său acum pleacă de la 2.849,99 lei, o alegere interesantă.
Acuma desigur, Xiaomi 14T Pro arată într-un mare fel, cu aspect metalic, precum. Deși culorile au titaniu în nume, adică Titan Gray, Titan Blue, Titan Black, telefonul este din aluminiu. Nu au anunțat nicăieri dacă ecranul este protejat de vreo sticlă specială. Are din fabrică o folie de protecție. Spatele are senzația de metal datorită culorii și a marginilor, dar este probabil o sticlă specială.
Dacă ne gândim la dotări și performanță, este o adevărată minune că a fost lansat la acest preț. Adică 3.874,46 lei pentru varianta de 512GB, iar cel testat de 1TB l-am găsit pe la 4.699,99 lei.
Procesorul este excelent. Mediatek Dimensity 9300+ este realizat pe 4 nm. Are un nucleu mare Cortex-X4 care atinge 3.4GHz, apoi un cluster de trei nuclee Cortex-X4 la 2.85GHz și apoi patru nuclee ARM Cortex-A720, care sunt tot de putere, la 2,0 GHz. Acceleratorul grafic este Immortalis-G720, foarte bun. Scorurile le veți găsi mai jos.
Telefonul are 12GB de RAM și puteți adăuga RAM virtual. Iar la 1TB de stocare internă, care este UFS 4.0, ai viteza necesară și pentru RAM virtual. Dar telefonul stă foarte bine cu camere foto, realizate tot în colaborare cu Leica.
Xiaomi 14T Pro are două camere de 50 și una de 12 megapixeli pe spate. Senzorul principal este 1/1.31″, iar cea de zoom optic are senzor de 1/2.88″. Camera ultrawide are un senzor și mai mic, 1/3.06″. Camera selfie este de 32 de megapixeli.
Bateria rămâne însă de 5.000 mAh. Este ok, dar pe surse se vorbea despre 5.500 și este păcat că nu avem o creștere așa de mare. E ok și cea de bază, devenită standard acum. Dar folosit mai intens, modelul a scos abia 13 ore și 45 de minute autonomie. Știe să economisească energie la nevoie, așa că cu diverse setări poate ține și peste 20 de ore.
Încărcarea rapidă de 120W este foarte utilă. Pe mine mă salvează de câte ori am nevoie să plec undeva și găsesc bateria descărcată. Pun telefonul la priză 10-15 minute și am destul pentru orice deplasare.
La 3.800 de lei nu prea găsești multe telefoane la ora actuală. Ai un Samsung Galaxy S23, modelul compact sau varianta de flagship Huawei Pura 70. Ai pliabilul Z Flip 5 sau un Google Pixel 8, fiecare cu unele avantaje, dar niciunul cu un atu special.
Teste benchmark
Am rulat pe telefon principalele teste benchmark pe acest telefon. Culmea este că nu a părut că se încinge prea tare. În cazul procesoarelor Mediatek s-a mai întâmplat să se încingă, dar acum pare mai bine gestionat.
Scorul GeekBench a fost de 2.200 single-core, cu aproape 7.200 de puncte multi-core. Pe scurt, peste Samsung Galaxy S24 Ultra și alte modele Android de top. Desigur, nu prinde din urmă iPhone 16 Pro Max, însă pe acesta îl bate la scorul Antutu, ceea ce este o mare realizare pentru un telefon cu un preț atât de bun.
Autonomia maximă a fost de 20 de ore și 5 minute, cu ajutorul Power Saving, reducerea luminozității ecranului, a ratei de refresh. Pe scurt, se descurcă și în călătorii mai lungi.
Vedeți mai jos care au fost rezultatele în teste.
Camere foto
Senzorul foto principal este foarte bun. OmniVision OVX9000 Light Fusion 900 este făcut pentru imagini de calitate, mai ales fotografie de noapte. Pixelii săi pot fi reuniți în super-pixeli de 2.4μm pentru a capta mai multă lumină.
Senzorul telefoto este de 50 de megapixeli, care permite un zoom optic 2.6x. Din meniul camerei poți face zoom 2x și 5x și desigur poți merge cu zoom-ul digital mai departe.
Al treilea senzor de 12 megapixeli este ultrawide. Toate camerele au tehnologie Leica și optică și software. De asemenea, senzorul principal este susținut și de un sistem de stabilizare OIS (Optical Image Stabilisation).
Camera de selfie este de 32 de megapixeli, se descurcă destul de bine.
Vedeți mai jos imagini realizate cu el. Am uitat să scot acea reclamă cu Leica, apare pe toate fotografiile.
Accesorii mobile
Xiaomi 14T Pro vine cu folie de protecție din fabrică. De asemena, are în cutie o husă de protecție și un cablu de încărcare USB-C. Vă recomand pentru el un încărcător 120W. Probabil ar fi bun unul și pentru mașină.
Concluzii
Xiaomi 14T Pro este un adevărat flagship, cu procesor puternic, design și materiale premium, camere foto Leica. Fără să facă niciun fel de rabat la calitate. Totul disponibil la un preț foarte competitiv. La noi se găsește mai ales în versiunea de 512GB la 3.874,46 lei.




























































