Operatorul de Internet și televiziune Akta, deținut de grupul DCS (Digital Cable Systems) își va lansa curând serviciile de telefonie mobilă, conform ZF. Ei nu își construiesc o rețea de la zero, ci vor folosi rețeaua Telekom Romania.

Operatorul Akta nu este foarte cunoscut, ei au pornit tot de la rețele de cartier, ca și RCS, doar că mult mai târziu. Printre acționarii săi sunt fonduri de investiții, dar și alți operatori mai mici. Este considerat la ora actuală cel mai important operator de televiziune independent, care nu a fost preluat de un grup mai mare. Acoperă cam 3000 de localități, în special din zona rurală, dar nu am reușit să aflu nicăieri câți clienți are.

Akta va oferi servicii de telefonie mobilă doar sub formă de abonament, fără cartele prepaid. Prețul minim pentru abonament va fi de 2 euro, similar ofertelor RCS RDS Digi Mobil. Pentru a furniza aceste servicii Akta devine operator virtual (MVNO – mobile virtual network operator). Evident, ofertele vor merge întâi către abonații săi care au servicii de Internet fix, televiziune și telefonie fixă.

ads

Confirgurația exactă a abonamentelor va fi anunțată pe 15 august, conform informațiilor disponibile la ora actuală. DCS este condus în continuare de Dinu Malacopol, om care a construit Cable Vision Romania, Astral Telecom și apoi UPC România. Are o experiență de aproape 28 de ani pe piața telecom din România.

Problema pe piața de telefonie mobilă din România este că toate firmele fac oferte cu prețuri din ce în ce mai mici, iar abonamentele mari încep să fie nejustificate. Iar primul lucru la care se uită utilizatorii sau companiile este să reducă cheltuielile totale. Cu alte cuvinte, primele lucruri la care vor renunța în caz de probleme sunt abonamentele scumpe. Deja ofertele la cartelă sunt mult mai bune decât cele la abonament. Iar acest lucru se va regăsi în final în venituri mai mici pentru companii. Și le va fi greu să renunțe la ofertele pentru cartele, unde este bătaia mare pentru clienți.