Parlamentul European a votat astăzi la Bruxelles eliminarea tarifelor de roaming pentru țările Uniunii Europene din 25 decembrie 2015. Va mai dura deci destul pînă când decizia se va aplica în toate țările. Și apoi vor începe discuțiile de genul „nu știam că țara X nu este în UE”. Decizia este bună pentru consumatori, dar operatorii au tot avertizat că vor pierde bani și asta se va vedea în reducerea investițiilor și creșterea tarifelor. Dar fiind an electoral, europenii au mers mai departe.
Sursa foto.
Propunerea este de mulți ani și s-a văzut că au redus treptat tarifele aproape în fiecare an. Din 2013 se discută despre eliminarea completă a roamingului în Uniune Europeană. Pe de o parte înțeleg și îmi este util și mie, pe de altă parte companiile sunt descurajate să facă investiții, iar unii europeni își vor pierde locurile de muncă. Nu știu dacă să mă bucur sau să mă gândesc mai mult la consecințe.
Comisarul European Neelie Croes a reamintit că susține eliminarea tarifelor din 2010. Ea spune că un continent „unit” avea nevoie de comunicații libere pentru cei care călătoresc.
Parlamentul European a votat și în legătură cu neutralitatea internetului, adică operatorii nu vor putea furniza servicii de calitate mai bună celor care plătesc mai mult și servicii mai slabe celor care plătesc mai puțin. Sincer, nu știu cum s-ar putea traduce în practică asta. Mai vedem pînă la anul.
Decembrie 2015…. de ce nu 2014? si asa acesti operatori sunt existenti pe toata piata din Europa.
Sunt curios cand va fi aprobata aceasta lege si de parlamentul Romaniei!
 
Pai le-a dat si lor ragaz sa modifice retelele si sistemele de facturare…
 
O decizie buna. Pacat ca trebuie sa asteptam pana in decembrie 2015 pana ne vom putea bucura de aceste beneficii.
 
The next big thing, ce mai !? :)) De cand asteptam asta, nu ma gandeam vre-o data ca o sa ajuga realitate ! Si mi se pare normal, sa se unifice totul, din moment ce suntem cu totii in ue.
 
In sfarsit lejeritate in convorbiri atunci cand iesim din tara. Imi amintesc ca am dat 75 de euro pe biletul de avion la prima mea iesire din tara si 50 de euro in plus la mobil pe luna respectiva.
 
operatorii nu vor sa piarda din profit, iar banii ii vor recupera in tarile gazda unde se vor majora preturile la abonamente la minutele nelimitate si la mai nu stiu ce si o sa reincarcam cartela prepaid cu minim 6 euro, o sa fie bucurosi doar cei ce vorbesc mult in strinatate si cei ce nu sunt informati, bucurosi doar ca o sa scada preturile (nu conteaza la ce, sa scada!)
 
Era si timpul sa se elimine acel roming, pana la urma suntem cu toti o comunitate europeana, de ce sa platim taxe de romaning daca suntem o comunitate europeana, cu toti avem drepturi egale.