Telekom Romania anunță o serie de schimbări la nivelul echipei de management, pentru a permite creșterea eficienței și accelerarea planurilor strategice ale companiei. Practic, noul CEO își face propria echipă.

Frantisek MalaFrantišek Mala va prelua funcția de director executiv comercial, segment rezidențial România, începând cu 1 mai 2016, înlocuindu-l în acest rol pe Mathias Hanel. František Mala va fi responsabil de coordonarea activitătilor destinate clienților rezidențiali, centrate pe inițiativele comerciale.

Este un executiv cu o vechime de peste 15 ani  în domeniul telecomunicațiilor, în cadrul T-Mobile Cehia și în alte companii aparținând grupului Deutsche Telekom. Cariera să a evoluat prin asumarea mai multor roluri comerciale a căror complexitate a crescut continuu, de la aria serviciilor de relații clienți, la zona de marketing, precum și roluri de conducere la nivel de top management în zonă comercială pe segmentul rezidențial.

Cu o experientă solidă în marketing și financiar, František Mala a condus cu succes diverse proiecte de transformare și îmbunătățire care au generat creșteri de venituri, cotă de piață, satisfacția clienților și eficiență operațională. Înainte de a se alătura grupului Telekom România, František Mala a deținut poziția de director executiv segment rezidențial în cadrul T-Mobile Cehia.

 

Ladislav Petenyi

 

Ladislav Petényi va fi numit director executiv strategie, transformare și servicii wholesale pentru România. În acest rol va fi responsabil de procesul global de strategie al Telekom Romania și va conduce la nivel operațional procesul de transformare. De asemenea, Ladislav Petényi va coordona activitățile wholesale ale grupului de companii. Ladislav Petényi îl va înlocui în acest rol pe Gunnar Pahnke, începând cu 1 mai 2016.

Ladislav Petényi este un profesionist cu o experientă de peste 23 de ani în domeniul telecomunicațiilor, cu background economic și tehnic și experientă vastă în programe de transformare și managementul proiectelor. Cu o înțelegere foarte bună a tuturor ariilor și proceselor operaționale în domeniul telecomunicațiilor, Ladislav Petényi a condus cu succes integrarea, fuziunea și procesul post-fuziune al Slovak Telekom și T-Mobile Slovacia. Ladislav Petényi a fost responsabil de gestionarea și coordonarea implementării la nivelul întregii organizații a strategiei din cadrul programului de transformare al Slovak Telekom, cu scopul de a asigura atingerea obiectivelor cheie strategice și poziționarea pe piată a Slovak Telekom. Înainte de a se alătura Telekom România, Ladislav Petényi a deținut poziția de Senior Manager pentru Transformare în cadrul Slovak Telekom.

Mihaela IonitaDe la 1 mai 2016, Mihaela Ioniță va fi numită director juridic, relații ale companiei și conformitate România. Mihaela Ioniță va coordona activitățile juridice, de reglementare și de securitate, cu scopul de a stabili și menține deschise canalele de comunicare cu diverși factori decizionali și organisme guvernamentale pentru a atinge obiectivele companiei, preluând responsabilitătile lui Emmanuel Sordet în acest rol. Având în vedere experiența Mihaelei Ioniță, rolul său a fost consolidat prin includerea de responsabilități din domeniile protecției datelor cu caracter personal și conformitate.

Mihaela Ioniță este un profesionist senior cu o experientă vastă atât pe segmentul fix, cât și mobil și cu un solid background juridic, având 17 ani de practică juridică, din care 14 ani în industria de telecomunicații și 10 ani în grupul de companii Telekom Romania.

Anterior acestei poziții, Mihaela Ioniță a coordonat divizia juridică pe România a grupului de companii Telekom Romania.