Intel a lansat la CES 2018 noile procesoare din generația a opta care integrează grafică AMD Radeon RX Vega M. Sunt dedicate laptopurilor de gaming și combină un procesor quad-core de la Intel cu procesorul grafic Radeon RX Vega M, 4GB de memorie, plus tehnologia de interconectare.

Sunt două variante grafice disponibile, AMD Radeon RX Vega M GL – care oferă mai puțină putere, dar un consum total de 65W, precum și AMD Radeon RX Vega M GH – care aduce mai multă putere grafică, dar un consum total spre 100W. Confrom Intel și AMD, sistemul oferă o putere de procesare mai mare cu 40% comparat cu sistemele care folosesc procesoare similare și placă video dedicată separat (discrete graphics). Cam 40% mai performant decât un laptop cu același procesor și Nvidia Geforce GTX 1050, doar 10% peste același laptop cu placă grafică GTX1060. Scorurile sunt date de tehnologia care permite accesarea mai rapidă CPU/GPU denumită Embedded Multi-Die Interconnect Bridge (EMIB). Folosește toate cele opt linii PCI-Express Gen 3 pentru conectarea CPU/GPU și spun ei că nu vor exista blocaje.

Evident, noile sisteme au suport pentru tehnologie VR (realitate virtuală) și AR (realitate mixă), crearea de obiecte în 3D, iar procesarea pe aplicații complexe de tipul Adobe Premiere Pro este cu 42% mai rapidă decât pe alte sisteme comparabile folosind plăcile grafice Nvidia.

Procesorul Intel folosit este un Core i7 din a opta generație, cu nucleele la 3.1 GHz și capabil de frecvențe de 4.2GHz cu tehnologia Turbo Boost. Procesorul original includea HD Graphics 630. Procesoarele Intel Core cu grafică de la AMD vor fi prezentate ca parte din „Seria H”. Vor exista curând pe piață și variantele similare Intel Core i5.

Noua combinație de procesor Intel și grafică AMD va permite realizarea de laptopuri de gaming mai subțiri, dar mai performante, spun oficialii celor două companii. Deocamdată am citit despre astfel de modele de la HP și Dell, e posibil să vedem și de la ceilalți mari producători. Folosind varianta mai economică energetic, Intel a prezentat și un nou mini-computer desktop, care este acum mult mai performant decât versiunile Mini PC anterioare.

Sursa: Engadget
Via