Ecranul Samsung Galaxy Note 8 este considerat de specialiștii DisplayMate drept cel mai bun AMOLED de pe piață, cu mult peste cel de la Samsung Galaxy S8. DisplayMate este considerat un sistem de referință pentru analiza ecranelor, indiferent că vorbim despre LCD, LED, AMOLED sau OLED.

Ecranul reprezintă un element cheie pentru orice smartphone, iar experiența cu acesta este un element important în a declara acel telefon ca fiind un succes sau un eșec. Vă dau un exemplu rapid, Sony Xperia Z era considerat un super-smartphone la lansarea oficială, dar utilizatorii au observat că ecranul LCD avea unghiuri reduse, dacă țineai cumva telefonul într-o poziție mai înclinată, nu se vedea nimic corect pe ecran. Evident, modelul nu a mai avut succesul pe care miza compania japoneză. Astăzi, cuvântul de ordine pare să fie OLED, după ce lupta dintre AMOLED și LCD pare că s-a tranșat.

Este adevărat, telefoanele accesibile vor avea în continuare ecrane LCD, este cea mai ieftină tehnologie. Modelele mid-range merg tot mai mult pe Super AMOLED, iar telefoanele premium trec de anul acesta la OLED. La ora actuală Galaxy Note 8 se alătură unui club select, din care fac parte OnePlus 5, Moto Z2 Force, Galaxy S8/S8+ și bineînțeles iPhone 8. OLED pare să fie tehnologia perfectă pentru culori vibrante, luminozitate și contrast, pentru ca fiecare detaliu să fie afișat „ca pe televizor”.

Ecranul Galaxy Note 8 este cu 14% peste cel al modelului anterior ca dimensiuni și este cu 22% mai luminos decât cel de la Samsung Galaxy S8, atingând o luminozitate maximă de 1.200 cd/m2. Ecranul este certificat de UHD Alliance că respectă standardele HDR Premium, poate reda conținutul realizat special pentru televizoare 4K HDR. Telefonul include de asemenea un procesor Video Enhancer care permite optimizarea conținutului tradițional care nu avea informație HDR încorporată. De asemenea, controlul culorilor a fost introdus în setări pentru ca utilizatorul să poată optimiza propria experiență în funcție de nuanțele favorite.

Oricum, DisplayMate laudă ecranul atât de tare de nu poți să nu te gândești că tot testul a fost sponsorizat de Samsung. Nu cred, dar în orice caz pentru pasionații de fotografie și film, Note 8 pare să aibă acum cel mai bun ecran de pe piață. Chiar dacă are cel mai mare preț pentru moment.